Începe aventura africană

Dakar înseamnă aventură pe dune, în Africa. Aceasta a fost, în fapt, ideea pe care a avut-o, cu decenii în urmă, Thierry Sabine. Mai exact, după ce s-a rătăcit în deșertul Tenere, în timpul Raliului Abidjan-Nice. Atunci i-a venit ideea de a organiza o competiție pentru temerari, în Africa, iar aceasta avea să devină unul dintre evenimentele majore ale sportului mondial. Astăzi însă, din ceea ce însemna Paris-Dakar a rămas doar particula din urmă.

Competiția nu se mai desfășoară de ani buni, pe continentul negru. S-a mutat, încpând cu 2009, în America de Sud, pierzându-și din strălucire în fața asaltului banului, devenit o prioritate pentru organizatorul ASO.  E drept, marile nume din rally-raid, fie că vorbim despre sportivi sau constructori, sunt în continuare la start, an de an, mediatizarea este în ton cu ceea ce presupun realitățile noului mileniu, dar interesul publicului nu mai este la cotele din urmă cu un deceniu.

Inainte de noul an - Incepe aventura africana - Africa Eco Race T04

10 ani de Africa Eco Race

Africa nu și-a pierdut însă atracția. Și, exact în anul în care competiția originală se muta pe un alt continent, a apărut inițiativa de a organiza o altă întrecere care să păstreze nealterat spiritul original al aventurii pe traseele din Maroc, Mauritania și Senegal. Însă una croită astfel încât să elimine excesele din Paris-Dakar care atrăseseră nemulțumirea localnicilor și, în plus, să vină nu doar cu valori moderne, ci și cu sprijin concret pentru comunitățile locale.

Africa Eco Race a inovat prin faptul că a pus accent pe securitate și dezvoltare sustenabilă. Raliul nu este doar o competiție sportivă, ci pune accent pe conștiința individuală și eco-responsabilitate. Bivouacurile sunt situate departe de orașe și aeroporturi, în deșert, astfel că participanții sunt practic pe cont propriu, iar spijinul reciproc, solidaritatea și prietenia devin valori comune tuturor celor care sunt parte a acestei aventuri. Apoi, organizatorii și concurenții depun toate eforturile pentru a nu afecta zonele prin care trece întrecerea și, pe de altă parte, pun în practică proiecte ale căror țeluri sunt de a folosi resurse regenerabile și de a oferi comunităților contribuții pe termen lung menite să le schimbe viața. Energia generată de panourile foto-voltaice reprezintă numai unul dintre exemple, iar instalațiile folosite pentru alimentarea bivuacurilor ajung an de an în posesia localnicilor și alimentează ulterior spitale, școli, librării. Nu în ultimul rând, competiția este gândită și ca un test în condiții extreme pentru vehiculele care folosesc energia regenerabilă. Există o categorie special creată pentru acestea și ea a validat deja o mulțime de prototipuri care sunt gândite pentru producția de masă și utilizarea la scară globală.

Ei bine, Africa Eco Race a ajuns la ediția cu numărul 10, iar în ultima zi a anului 2017 și-a consemnat startul oficial, pe plajele din Monte Carlo. De-aici, concurenții vor ajunge cu vaporul până în Maroc, întrecerea propriu-zisă urmând să ia startul pe 2 ianuarie. Sunt programate 5 etape în această țară, apoi, după o zi de pauză în Dakhia, alte 6 în Mauritania și ultina în Senegal, finalul urmând să fie, pe 14 ianuarie, la Lac Rose, acolo unde, pe vremuri, se punea punct final și în Paris-Dakar. Nu mai puțin de 179 de vehicule vor porni în această aventură, între care 91 sunt angrenate în competiție. Sunt 34 de motociclete, un quad, 44 de mașini de diverse categorii și 12 camioane, iar concurenții reprezintă 27 de naționalități, între care și România.

Transcarpatic Rally Raid reprezintă România

Claudiu Barbu și Paul Spiridon sunt cei doi componenți ai echipajului. Claudiu este tată a 4 copii, director general al unui grup de firme, antreprenor și nu în ultimul rând pilot. Când dă jos cravata își pune casca și pornește în frumoasa aventură om-mașină, om-libertate. A debutat în cursele de motociclism, în 2013, reușind să obțină la clasele de enduro și Rally-Raid titlu de campion național, campion național la echipe și trice-campion național la clasa C. Din pricina unor accidentări, în urma cărora a suferit o fisură la coloană, la antrenamentele desfășurate în Tunisia, alături de Emanuel Gyenes (multiplu câștigator al Dakarului la clasa Maraton), precum și a unor rupturi de ligamente, a fost nevoit să treacă la patru roți, dar a rămas dedicat disciplinei Rally–Raid.

Claudiu îl are alături pe Paul Spiridon, tată a 3 copii, pasionat de peisagistică și de… mulți cai putere. Din ce în ce mai talentat cu fiecare cursă parcursă. Nu se dă în lături de a meșteri mereu câte ceva, acum sudează la o tubulară, acum construiește o căsută în copaci pentru cei mici, însă când chemarea își spune cuvântul, îmbracă rapid costumul de Rally-Raid, setează navigația și gustă aventura alături de echipă. Paul are experiența navigării în diverse concursuri de Rally-Raid, iar faptul că a trecut cu brio testul unui concurs în deșert, îl califică în rândul celor mai buni navigatori.

Echipa tehnică este compusă din Cristian Dragomir și Radu Gabriel. Cristian este de meserie IT-ist, dar pasiunea sa specială o reprezintă mașinile, mecanica. E ca un chirurg pe partea de electronică, orice problemă își găsește soluția în mâinile lui. Radu este mecanic priceput, om hotărât și muncitor. Indiferent cât de grea este o situație, el găsește resursele pentru a oferi tonusul necesar continuării cursei și soluțiile pentru a depăși cu brio momentele dificile.

În 2017, Transcarpatic Rally Raid a obținut următoarele rezultate:

  • Titlul de Campioni Est Europeni la clasa SSV1;
  • Titlul de Vice-Campioni Est Europeni la clasa General SSV;
  • Titlul de Vice-Campioni ai României la General Open (clasele T1, T2, T3, TH, SSV);
  • Locul 5 în clasamentul Final Est European la General Open (clasele T1, T2, T3, TH, SSV) – 87 participanți din 7 țări.

Participarea în Africa Eco Race este susținută de

Sponsor principal: REINVENT CONSULTING

Sponsori:

ASP GROUP

POLARIS

BESTRIDE

GPS RALLY

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.