Barreda și Sainz au fost protagoniștii etapei a șasea din Dakar 2021, ultima înaintea singurei zile de pauză din actuala ediție a competiției.

Traseu

În inima Arabiei Saudite, Ha’il a fost pentru o lungă perioadă de timp intersecția rutelor comerciale dintre principalele orașe ale țării. În ultimii zece ani, a devenit în special capitala rally-raid. Și a aventurilor tot-teren. Pentru că o comunitate activă de entuziaști a stimulat dezvoltarea disciplinei.

Pe drumul de la Al Qaisumah către Ha’il, concurenții Dakar vor fi înțeles de ce saudiții care trăiesc în regiune au o astfel de pasiune pentru excursii 4×4. Căci este o zonă în care găsești nisip, nisip, tot mai mult nisip. Sub formă de dune de dimensiuni diferite, răspândite pe întinderi mari. Unele care acoperă atât zone înguste, dar și largi. Și, evident, succesul pe speciala zilei a fost determinat de capacitatea de a te descurca pe suprafața instabilă. Din fericire, ploaia care cade ocazional în zonă a făcut terenul mai rapid decât ne așteptam. Iar concurenții și-au meritat și mai mult ziua lor de odihnă.

Etapa pe scurt

Cei doi concurenți spanioli care au triumfat în categoriile moto și auto sunt colecționari autentici de victorii. Prin al treilea succes din această săptămână, Joan Barreda a intrat în istorie alături de compatriotul său Jordi Arcarons. Pe care l-a egalat la numărul de speciale câștigate, 27. Și cu care, de asemenea, mai are un punct comun. Acela că nu au câștigat niciodată Dakar. În pofida experienței și talentului.

Dacă vrea să schimbe lucrurile, pilotul Honda trebuie să pună presiune pe trioul fruntaș. Cel condus de Toby Price, care are un mic avantaj față de Kevin Benavides și Ignacio Cornejo. Barreda este la 6:25 de lider și cu puțin peste 3 minute de cei doi.

Carlos Sainz a bifat victoria de etapă cu numărul 38 în Ha’il, în fața lui Yazeed Al-Rajhi. Și el este în poziția de urmăritor al fruntașilor. Dar are de recuperat peste 40 de minute până la Peterhansel și Al-Attiyah. Cei care, în ziua de pauză, sunt pe primele poziții ale ierarhiei.

În replică, Sébastien Loeb a ieșit definitiv diin calculele pentru victorie. A pierdut din nou tip prețios după ce la începutul specialei s-a rupt un braț al suspensiei. Și e doar pe locul 44, la 11 h 42:36 de Peterhansel.

Și „Chaleco” López a avut probleme mecanice. Și chiar dacă a pierdut mai puțin timp, nu mai este lider. Postură care a preluat-o Aron Domżała, aflat la peste 35 de minute în față. La aceeași categorie am consemnat recordul de precocitate al lui Seth Quintero, în timp ce la camioane, după ce Kamaz a monopolizat podiumul, a stabilit un nou record.

Performanța zilei

Am consemnat la această ediție victoria obținută de Cristina Gutiérrez. Prima femeie care a gustat din cupa succesului într-o etapă de Dakar după Jutta Kleinschmidt în 2005. Acum a fost rândul lui Seth Quintero să provoace senzație. La vârsta de 18 ani și 118 zile, americanul a devenit cel mai tânăr câștigător al unei speciale în Dakar. Component al RedBull Off Road Team SUA ca și Cristina, și el ne va putea oferi alte momente de referință.

O lovitură zdrobitoare

Până în prezent, în acest an, Chaleco López a fost pe podium în patru speciale, inclusiv prologul. Și a dat dovadă de constanță până la începutul etapei a șasea. De data aceasta însă, după punctul de mijloc al etapei, a avut o problemă mecanică. Care s-a soldat cu o întârziere de aproape o oră.

Urmarea? Este doar pe patru la Lightweight Vehicle și pe trei la SSV, la aproape 36 de minute de noul lider, Aron Domżała. Cu siguranță însă, Chaleco López nu și-a spus ultimul cuvânt.

Statistica zilei: 150

Kamaz a făcut legea în a șasea ediție specială care s-a terminat lângă Ha’il. După ce a preluat conducerea imediat după jumătatea probei, Airat Mardeev a reușit să reziste și să obțină primul succes din 2018 încoace. Mai important, el a oferit echipei ruse victoria de etapă cu numărul 150 în istoria Dakar.

În ierarhia all-time cei de la Kamaz au egalat Mitsubishi și sunt în spatele KTM, care au adunat 224 triumfuri. Seria de victorii pentru constructorul rus a început în 1999, majoritatea fiind obținute de „Țarul” Vladimir Chagin. Cel care este deținătorul recordurilor la categoria camioane, cu șapte titluri și 63 de victorii de etapă obținute între 1999 și 2011.

Etapa 1: Dakar 2021: Price și Sainz la comandă după etapa 1

Etapa 2: Ziua a doua, o zi pentru vulpile deșertului

Etapa 3: Dakar 2021: Price și Al-Attiyah, un pariu sigur

Etapa 4: Barreda și Al-Attiyah, victorii cu V mare în Dakar 2021

Etapa 5: Dakar 2021: Benavides și inteligența lui De Villiers

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.