Renault 4L, o adevărată legendă a automobilului, își celebrează în 2021 cea de-a 60-a aniversare. Modelul a fost o adevărată poveste de succes, mărturie fiind cele peste 8 milioane de unități vândute în peste 100 de țări pe o perioadă de peste 30 de ani.

Evident, constructorul francez nu putea să nu celebreze aniversarea. Iar dacă actualele condiții, induse de pandemie, sunt restrictive, evenimentele menite să celebreze acest model vor avea loc regulat pe tot parcursul anului. Evident, folosindu-se din plin rețelele sociale.

4 și 14, puncte fiex în fiecare lună

Asfel, în acest an, în datele de 4 și 14 ale fiecărei luni, sunt programate evenimente speciale pe rețelele sociale. Cu conținut exclusiv, realizate de fani și pentru fanii Renault 4L. Dar și cu interviuri cu colecționari și celebrități.

Toate acestea vor avea ca scop să ne introducă în istoria unei mașini care a făcut mult mai mult decât să marcheze epoca sa. Un automobil care, să nu uităm, a deschis drumul fraților Marreau către triumful în legendarul Paris-Dakar. Unul obținut, după două ediții la bordul unui 4L, cu un alt model al mărcii, Renault 20.

Dar și Un simbol al culturii pop. Această mașină – de ieri – este, de asemenea, o mașină pentru ziua de azi și, de ce nu, pentru ziua de mâine? Acesta este, în fapt, demersul pe care-l face Renault pe parcursul acestui an.

Start în februarie

Pentru această aniversare, Renault face apel la designerul și ilustratorul Greg, un artist de frunte în domeniul ilustrației sportive. Greg a creat mai mult de o duzină de imagini exclusive cu 4L. Folosind elemente reprezentative pentru diferite epoci pe care micul Renault a cunoscut. Aceste ilustrații vor fi dezvăluite pe tot parcursul anului.

Renault 4L: 60 de ani de legendă 2021-Renault-celebrates-the-60th-anniversary-on-an-icon-the-4L-1024x1024

Aniversarea va fi, de asemenea, o oportunitate de a declara pasiunea și atașamentul față de 4L. Dar și de a descoperi multe povești frumoase care au fost spuse la volanul acestei mașini mitice. Seria va debuta din 8 februarie pe rețelele sociale.

L’Atelier Renault va primi, în 14 februarie, o versiune „Parisienne” a lui Renault 4L în vitrina sa de pe Champs-Elysées. Această versiune, imediat reconoscibilă, dispune de o caroserie cu un finisaj unic.

Ce urmează?

MARTIE. Renault Classic, responsabil de conservarea patrimoniului Renault, va prezenta 30 de modele Renault 4. Dintre aceste modele, 12 versiuni iconice vor face parte dintr-o scenografie creată special pentru această ocazie.

APRILIE. Pentru că 4L este atemporal, i-a delectat (și va continua să o facă) pe cei tineri. Lor li se adresează și seria de filme amuzante, realizate în Stop-Motion, în care inluencerii vor spune povești având drept protaginist acest model. Aceste filme vor folosi colecția de miniaturi Renault.

MAI. O întreagă colecție de obiecte 4L, special concepute pentru a 60-a aniversare, va fi disponibilă în L’Atelier Renault Boutique și magazinul său online.

În luna mai, se va lansa o serie de videoclipuri care dezvăluie secretele modelului. Această serie va fi, de asemenea, o oportunitate de a oferi marturii ale celor care au crescut cu Renault 4L, de la colecționari, ca și, de asemenea, de la personalităț care au marcat istoria acestei mașini în cadrul Renault.

IULIE. O adevărată vedetă a cinematografiei, devenită celebră prin numeroasele sale apariții pe marele ecran, Renault 4L va păși pe covorul roșu la cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

În plus, Expoziția „4L pop icon” va marca vacanța de vară la Atelier Renault. Acesta va fi oportunitatea de a descoperi un nou 4L și multe alte surprize.

SEPTEMBRIE. Zity, serviciul de car-sharing va primi Renault 4L pentru o nouă întâlnire electrică.

NOIEMBRIE. Renault Van 4L le rezervă fanilor o altă surpriză.

Alte evenimente urmează să fie anunțate pe tot parcursul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.