Italianul Giandomenico Basso a castigat editia 2018 a Telekom Sport Transilvania Rally 2018 powered by Ford, organizata in weekend la Cluj, in timp ce favoritul local, Simone Tempestini, reuseste sa ia un avans considerabil in Campionatul National de Raliuri Dunlop dupa numai doua etape.

Lista finala de inscrieri a competitiei care a contat si pentru calendarul Tour European Rally a cuprins un total de 101 echipaje, un adevarat record la o etapa de raliu sub egida FRAS, reusind sa mentina astfel trendul ascendent inceput la Tess Rally in luna martie. Dintre acestea, 11 echipaje au fost straine, cu reprezentanti din Italia, Belgia, Bulgaria, Ungaria, Suedia, Georgia, Franta si Polonia.

Castigatorii en-titre ai Tour European Rally, Giandomenico Basso si Lorenzo Granai (Skoda Fabia R5), au dominat Transilvania Rally si au castigat 10 dintre cele 14 probe speciale. Acestia au punctat exclusiv pentru runda internationala din calendarul TER, asemenea altor 6 echipaje.

Basso se impune la Transilvania Rally, in timp ce Tempestini ia avans in competitia interna basso1Dublul campion national si campion mondial WRC Junior, clujeanul Simone Tempestini, avandu-l pe Sergiu Itu copilot, la bordul unui Citroen DS3 R5, a sosit al doilea in etapa internationala, dar s-a dovedit cel mai rapid in etapa din Campionatul National de Raliuri Dunlop (CNRD) si isi consolideaza pozitia in clasamentul general dupa doua runde.

Podiumul international de la Cluj a fost completat de Dan Girtfan si Tudor Marza (Skoda Fabia R5). Acestia s-au aflat pe doi in CNRD, unde locul 3 a fost ocupat de Vali Porcisteanu si Dan Dobre (Skoda Fabia R5). Campionul en-titre Bogdan Marisca a fost nevoit sa abandoneze, intr-un moment in care se afla pe podium, din cauza problemelor tehnice. De altfel, un total de 32 de abandonuri s-au inregistrat in aceasta runda, care s-a dovedit una dintre cele mai spectaculoase si in acelasi timp dificile de pana acum.

Basso se impune la Transilvania Rally, in timp ce Tempestini ia avans in competitia interna podiumLa 2 Roti Motrice, Raul Badiu si Gabriel Lazar (Suzuki Swift) s-au dovedit cei mai buni, impunandu-se insa atat la Clasa 9, cat si la Cupa Suzuki.

Etapa de la Cluj a Cupei Dacia a fost castigata de Andrei Mitre si Horatiu Baltador (Dacia Sandero). De altfel, cele doua Cupe Monomcarca organizate sub egida FRAS, Suzuki si Dacia, au avut, impreuna, un total de 31 de participanti la Cluj.

In urma Transilvania Rally, Simone Tempestini este lider in clasamentul general al Campionatului National de Raliuri Dunlop 2018, cu 83 de puncte, urmat de Vali Porcisteanu (46 de puncte) si Dan Girtofan (38 de puncte).

Clasamentul general al pilotilor:

1. Simone Tempestini – 83 puncte
2. Valentin Porcisteanu – 46 puncte
3. Dan Girtofan – 38 puncte
4. Bogdan Marisca – 36 puncte
5. Manuel Mihalache – 22 puncte
6. Constantin Aur – 22 puncte
7. Sorin Badea – 21 puncte
8. Florin Tincescu – 19 puncte
9. Alexandru Pitigoi – 19 puncte
10. Mihai Manole – 6 puncte

Urmatoarea etapa, a treia din calendarul FRAS, Raliul Aradului Kia, va avea loc in perioada 25-26 mai.

Sursa foto: RallyPhoto Hunters

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.