Joan Mir a câștigat Europe GP, întrecere contând pentru sezonul 2020 din MotoGP. Este primul succes al carierei pentru pilotul Suzuki, campionul Moto3 în 2017. El l-a devansat pe colegul său, Alex Rins, și pe pilotul KTM Pol Espargaro.

Mir, al 9-lea învingător din acest sezon, a reușit să se distanțeze în clasamentul general. El a profitat de faptul că Fabio Quartararo a căzut. Francezul are acum șanse reduse de a câștiga titlul suprem, diferența fiind de 32 de puncte cu două runde înainte de final. Iar Mir, dacă nu va greși și obține cununa cu lauri, a schimbat istoria cu acest succes. Pentru că nu mai poate intra în anale drept primul campion mondial al clasei regină fără cursă câștigată!

Start în forță pentru Pol Espargaro

Startul i-a aparținut lui Pol Espargaro, în fața lui Alex Rins și Takaaki Nakami. Joan Mir câștiga o poziție, devansându-l pe Miguel Oliveira, în timp ce Johann Zarco pierdea două. Fabio Quartararo n-a plecat rău, a urcat pe 9, însă în virajul 8 a căzut. Început catastrofal pentru francez, care își vedea, încă din start, ipotecate șansele de a se bate pentru primele locuri. Ca și pentru puncte vitale în cursa pentru titlu. De altfel, n-a terminat cursa decât pe 14, după Maverick Viñales…

N-a fost singura lovitură pentru Yamaha. Valentino Rossi, revenit după două curse ratate din pricina Covid-19, a abandonat din motive tehnice. A fost a doua cursă în care se întâmplă acest lucru, după cea de la Jerez. Am mai notat și alte abandonuri importante: Pecco Bagnaia, Cal Crutchlow sau Alex Marquez.

Prima dublă Suzuki din 1982

Dacă Yamaha a avut un weekend cu probleme, pentru Suzuki a fost unul foarte bun. Joan Mir, spaniolul de 23 de ani, a trecut la conducerea cursei cu 11 tururi înainte de final. Iar dacă această performanță o mai bifase, și-a trecut în cont, în premieră, victoria.

Urmat de colegul său, Alex Rins, pentru prima dublă a celor de la Suzuki după German GP 1982. Un succes venit exact în momentul în care marca aniversează 100 de ani și 60 în Grand Prix-uri. Iar acum, constructorul visează la titlul suprem. Pe care nu l-a mai obținut din 2000, când triumfa Kenny Roberts Jr !

Rezultate MotoGP Europe GP 2020

Joan MIR Suzuki 41’37.297
Alex RINS Suzuki +0.651
Pol ESPARGARO KTM +1.203
Takaaki NAKAGAMI Honda +2.194
Miguel OLIVEIRA KTM +8.046
Jack MILLER Ducati +8.755
Brad BINDER KTM +10.137
Andrea DOVIZIOSO Ducati +10.801
Johann ZARCO Ducati +11.550
Danilo PETRUCCI Ducati +16.803
Franco MORBIDELLI Yamaha +17.617
Stefan BRADL Honda +24.350
Maverick VIÑALES Yamaha +25.403
Fabio QUARTARARO Yamaha +39.639

Clasament MotoGP

Joan MIR Suzuki 162
Fabio QUARTARARO Yamaha 125
Alex RINS Suzuki 125
Maverick VIÑALES Yamaha 121
Franco MORBIDELLI Yamaha 117
Andrea DOVIZIOSO Ducati 117
Pol ESPARGARO KTM 106
Takaaki NAKAGAMI Honda 105
Jack MILLER Ducati 92
Miguel OLIVEIRA KTM 90

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.