Dune, dune și iar dune. Mici și mari. ”Tăiate” de vânt. Este, în bună parte, peisajul de care au parte competitorii din Dakar 2021. Între care se numără și echipajul Claudiu Barbu și Marius Lupu. Care, în ziua de pauză, ocupă locul 47 în competiția vehiculelor ușoare și sunt pe 34 la SSV.

Claudiu povestește cum a fost ultima zi în dune. Cu harul lui, pe care l-ați descoperit deja.

”Se aude un camion. Probabil vine deja balaiul. Nu ar mai avea cum să vină concurenți. Nu am făcut decât 40 de km și a trecut prea mult timp de când am rămas blocați. Îl văd sărind prin dune. Nu e balaiul. Dar este 6×6. Sigur este camion de asistență specială. Ne vede. Se îndreaptă spre noi. Îl recunosc. Este cel care mi-a făcut ofertă înainte de start pentru a ne transporta o cutie cu piese. Ne cerea o sumă imensă. L-am refuzat, motivând că este prima noastră participare, și dorim să vedem dacă putem termina raliul și singuri, cu asistență doar în bivouac. Majoritatea echipajelor au asistență și pe traseu, organizată foarte bine pe categorii de vehicule. Poate fi interesant până la un punct. Dincolo, este vorba doar de bani”, își începe povestea Claudiu.

”Mă recunoaște și el. Încetinește, dar nu oprește. Trece de noi, îl văd cum ezită, și în cele din urmă întoarce. Gândul că poate ne-ar împrumuta o turbină din lada altui concurent, nu era unul nerealist. Ne înconjoară, ne face un semn, și pleacă mai departe. Stau pe nisip și mă întreb: cam cât ar valora pentru noi acum acea cutie de piese?!”, își continuă el relatarea. Și parcă-l vezi, în dune, privind spre orizont în timp ce încă mai caută o soluție.

Dune, varianta Claudiu Barbu și Marius Lupu Dune_3

Totuși, mai departe

Le rămăsese doar să anunțe abandonul. Uleiul era mâncat, la 40 la oră intra deja în protecție, și mai aveau peste 300 de kilometri de făcut prin dune. Riscau să spargă motorul. Și totuși…

”Marius, hai totuși să continuăm. O țin în limită până începe să scoată fum, și renunțăm doar când rămânem blocați în dune. Eventul desfacem și blocăm turbina cu un șurub să nu mai mănânce ulei, și vedem atunci cât mai poate trage”, i-a spus Claudiu colegului.

După două ore de stat, au pornit din nou la drum cu viteza melcului. Nu mai puteau decât să se roage la încă o minune. ”Toată săptămâna avusesem parte, dar acum parcă ceream mult prea mult. Pe drum ne mai vin câteva idei și după ce le analizăm pe fiecare, oprim pentru a le pune în practică pe cele mai fezabile. Descărcăm, reparăm, încărcăm, plecăm mai departe. După fiecare oprire, RZR-ul parcă devenea mai vânjos”, spune Claudiu.

Dune, varianta Claudiu Barbu și Marius Lupu Dune_2-1024x683

Abandon? Nu!

”Odată cu lăsarea întunericului, încep să apară și primele dune mai mari. Reușim să ne strecurăm și să le traversăm. Ajungem în primul CP, unde ni se spune că în câteva ore următoarele CP-uri urmează să fie închise și că trebuie să ne retragem, pentru că nu mai avem cum să ajungem la ele; cu alte cuvinte, ni se cere să abandonăm”, spune Claudiu.

Și continuă:”Mă uit puțin cam încruntat pentru că îl văd că nu înțelege minunea ca noi să fi parcurs aproape o sută de kilometri cu un motor care nu mai era nici turbo și nici aspirat. Îl trimit la Regulament. Se duce și dă prin stație către Papa Charlie. Revine cu un translator. Îmi dau dreptate. În noaptea anterioară zilei de odihnă, ai voie să dormi în deșert. Ne spun că putem continua și că nu vom mai găsi pe nimeni în posturile de control, dar ne vor urmări pe satelit. Încă 200 de kilometri prin dune și frigul care pusese stăpânire pe întuneric ne creau un oarecare blocaj psihic, dezamorsat doar de faptul că RZR-ul încă voia să mai ducă”.

Final de săptămână

”La următorul CP, ajungem târziu. Dar găsim ca de obicei zona înțesată de mașini de poliție, pompieri, salvări. Eram bucuroși și nu ne venea să credem că încă ne mai așteaptă. Urma să aflăm că și pe Loeb îl așteptau. Era în spatele nostru. Încerca și el să-și repare mașina și își aștepta camionul de asistență. Spre finalul etapei, reușește să ne depășească. Probabil a fost surprins să mai întâlnească la 1 noaptea concurenți pe traseu. Și cu steaguri al căror galben aduc a alb în plină noapte”, povestește Claudiu.

Au scăpat de dune. ”Ajungem în bivouac la 4 dimineața, după o legătură relativ scurtă, de doar 70 de km, dar pe care ne-am oprit de două ori pentru a ațipi câte 5 minute. Polarisul a fost preluat imediat de către tehnic, care a lucrat în toată ziua de odihnă. Odihnă pentru piloți. Urmează etapele maraton, când teoretic, în cele două zile, nu poți beneficia de asistența echipelor tehnice. Teoretic. La noi va fi și practic.

În ziua precedentă, etapa a V-a, n-am avut de ce să ne plângem nici de navigație și nici de dune. Am avut vreo două ezitări, dar le-am rezolvat repede. Fără să fiu ironic, la Baja Poland mi s-a părut navigația mai grea. Ne amuzăm uneori la ce discuții ar fi, dacă Victor ar face traseul prin deșert. Oricum sunt de neînțeles poziționările unor echipaje care critică faptul că roadbook-ul ți se înmânează doar la start. Unele dintre acestea, pe la alte competiții, trăgeau draperiile la corturi când începeau IT-iștii să lucreze. Pe vremurile acelea mă gândeam că poate s-au apucat să seteze turbina”.

Terminăm prima săptămână de Dakar fără penalizări în probele speciale.

Sursa: Claudiu Barbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here