Formula 1 a dezvăluit taxele de participare pe care echipele vor trebui să le plătească pentru a concura în sezonul 2021. Evident, deloc surprinzător, campioana Mercedes este în fruntea listei.

Reamintim, sistemul prevede ca echipele din Formula 1 să achite o taxă către FIA pentru a concura în sezonul viitor. Iar echipele sunt obligate să facă plata în funcție de numărul de puncte pe care l-au obținut în sezonul precedent.

Cum se calculează taxa

Conform regulilor, toate echipele din Formula 1 trebuie să plătească o taxă de intrare de bază de 556.509 dolari. La această sumă se adaugă un plus de 5.563 dolari pentru fiecare punct obținut în stagiunea precedentă.

Lucrurile nu se opresc însă aici. Pentru că regulamentul prevede o taxă suplimenatară pentru cea mai bine clasată eechipă în ierarhia constructorilor. Campionii constructorilor trebuie să plătească încă 6.677 de dolari pentru fiecare punct marcat. Ceea ce, evident, înseamnă că factura Mercedes este substanțial mai mare decât a oricărei alte echipe care va lua startul în 2021 în Formula 1.

Drept urmare, Mercedes va plăti 4.382.430 dolari pentru privilegiul de a-și apăra titlul. O sumă importantă chiar dacă sezonul 2020 a fost unul atipic. Și aceasta pentru că, demn de remarcat, faptul că pierderea curselor din cauza pandemiei COVID-19 înseamnă că au existat mai puține puncte oferite. De altfel acesta este și motivul pentru care Mercedes beneficiază acum de o ”reducere” în comparație cu taxa pe care a trebuit să o plătească în sezonul trecut.

Lista completă a taxelor de intrare poate fi consultată mai jos:

Echipa             2020 Puncte      Taxa 2021    2019 Puncte    Taxa 2020
Mercedes         573                   4,382,430      739                 5,490,812
Red Bull           319                   2,331,106      417                 2,876,280
McLaren           202                   1.680.235      145                 1.363.144
Racing Point     195                   1,641,294       73                  962,608
Renault            181                   1,563,412       91                  1,062,742
Ferrari             131                   1,285,262      504                  3,360,261
AlphaTauri       107                   1,151,750       85                   1,029,364
Alfa Romeo       8                      601.013          57                    873.600
Haas                3                      573.198          28                    712.273
Williams           0                      556.509          1                      562.072

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.