Claudiu Barbu și Marius Lupu au ajuns, în noapte, la finișul celei de-a doua probe din Dakar 2021. Competiția se desfășoară în Arabia Saudită.

Claudiu Barbu și Marius Lupu sunt în premieră la Raliul Dakar. În ultimii trei ani, Claudiu a luat startul la Africa Eco Race. Așa cum vă anunțam, cei doi români au întâmpinat probleme încă de pe prima probă specială. Una care s-a desfășurat pe o distanță de 623 de kilometri între Jeddah și Bisha.

Un incendiu cu efecte și-n etapa a doua

„În prima jumătate a etapei am avut un parcurs foarte bun, însă la vreo 20 de minute am luat efectiv foc după ce s-a spart returul de benzină de la RZR. Tot spatele mașinii era în flăcări. Am reușit să stingem incendiul, însă tot ce înseamnă cabluri și plastic s-a topit. Am ajuns într- final la capătul probei, iar băieții de la tehnic s-au chinuit toată noaptea să refacă ce se mai poate . Incendiul ne-a creat mari probleme și pentru a doua probă, iar acolo am pierdut mult timp. Cred că ne-am oprit de 15 ori pe parcursul acestei probe, de fiecare dată cu alte probleme, dar am ajuns într-un final. Rămânem încrezători”, a declarat Claudiu Barbu pentru fras.ro.

Cei doi campioni naționali la rally raid se află pe locul 55 în întrecerea Lightweight Vehicle în Raliului Dakar 2021. Claudiu Barbu și Marius Lupu ocupă poziția 37 la SSV după primele două probe, care au însumat peste 1.000 de kilometri.

Astăzi, echipajele au de parcurs a treia probă, cu plecare și sosire în Wadi Ad Dawasir, distanța totală fiind de 630 de kilometri. Echipajul format din Claudiu Barbu și Marius Lupu este susținut de Federația Română de Automobilism Sportiv și Ministerul Tineretului și Sportului.

În total, Raliul Dakar 2021 are 12 probe speciale. Acestea acoperă o distanță totală de peste 7.000 de kilometri. Finișul este programat pentru 15 ianuarie. Singura zi liberă va fi pe 9 ianuarie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.