Peterhansel și Benavides sunt laureații Dakar 2021 la principalele categorii, auto și moto. La cea din urmă, Mani Gyenes s-a clasat pe poziția 23, atingându-și obiectivul de a termina în primii 30. În plus, Mani, care a revenit după o accidentare, s-a clasat pe poziția a doua atît la Malle Moto cât și la Marathon.

Etapa 11, preambul pentru final

Ușor scurtată din cauza precipitațiilor care au făcut impracticabilă o porțiune de cincizeci de kilometri, etapa a 11-a a Dakar 2021 se anunța ca o scenă propice răsturnărilor dramatice de situație. Și aceasta pentru că era o etapă complexă, care punea la încercare abilitățile de navigatori. Dar și, în egală măsură, cerea concentrare maximă. Pe zona de început, dar și-n ultima treime, cu o vastă întindere de dune.

Sam Sunderland și Nasser Al-Attiyah au reușit să se descurce și să iasă la rampă. Fără însă să poată răsturna ierarhiile.

Etapa pe scurt

Peste câțiva ani, probabil pasionații de raliuri vor povesti cu entuziasm despre bătălia de la Yanbu. Cu siguranță, a fost ziua în care s-a decis titlul în confruntarea dintre Sam Sunderland și Kevin Benavides. Argentinianul rămânea în fruntea clasamentului general cu un avans de 4’12”. Unul suficient în condițiile în care aborda ultima zi de un loc favorabil pe lista de start. Nu a fost însă deloc o zi facilă pentru Kevin, care a luptat mai întâi cu Ricky Brabec, iar mai apoi s-a putut concentra asupra atacului de Sam Sunderland.

În cursa quad, Manuel Andújar s-a îndreptat spre Yanbu având drept țel menținerea poziției fruntașe. I-a permis rivalului său chilian Giovanni Enrico să câștige a doua etapă din această săptămână. Dar păstra un avans de 25’54” .

La categoria auto, situație similară. Nasser Al-Attiyah a încercat să schimbe lucrurile. Însă,  în pofida faptului că a obținut a 41-a victorie de etapă și a mai recuperat 1’56”, n-a schimbat radical situația. Stéphane Peterhansel urma să plece în ultima etapă cu un avans de 15’05” către finișul care să consfințească cel de-al 14-lea titlu.

În categoria vehiculelor ușoare, bătălia ar fi putut fi mult mai complicată pentru „Chaleco” López la volanul Can-Am-ului său. În condițiile în care avea un avans de doar 10 minute în fața lui Austin Jones. Americanul n-a făcut însă față presiunii, astfel că López și-a mărit avansul. A fost o rundă în care Seth Quintero a dovedit că isprava lui de săptămâna trecută n-a fost o surpriză, el trecându-și în cont al doilea succes din această ediție.

Anton Shibalov și-a trecut în cont cel de-al 5-lea succes din actuala ediție. La general însă nu va putea urca mai sus de locul 2, ocupat și anul trecut. De data aceasta însă victoria îi revine lui Dmitry Sotnikov.

Final de ediție

Ultima etapă a Dakar 2021 a propus 452 km între Yanbu și Jeddah. Între care 225 km de probă specială.

La moto s-a impus câștigătorul de anul trecut, Ricky Brabec, dar Kevin Benavides, al doilea clasat, și-a trecut în cont victoria la general. La cea de-a 5-a sa participare Benavides devine primul sud-american care se impune în Dakar. La Malle Moto s-a impus lituanianul Arunas Gelazninkas, care l-a devansat pe Mani Gyenes, victorios în etapa de final.

Categoria auto i-a oferit lui Stéphane Peterhansel prilejul de a-și trece în cont cel de-al 14-lea titlu. O victorie venită la fix trei decenii după primul său triumf în Dakar, pe care-l obținea, la moto, în 1991. Al-Attiyah s-a clasat al doilea, în timp ce Carlos Sainz, care și-a adjudecat ediția de anul trecut, termină pe trei după o nouă victorie de etapă.

Manuel Andujar (Quad), Francisco Lopez Contardo (SSV) și Dmitry Sotnikov (Truck) au completat grupul câștigătorilor din acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.