Guvernul nu ia in serios problema infrastructurii. Este motivul pentru care, in industria auto, au fost pierdute bune oportunitati. In plus, nici constructorii deja prezenti in Romania, nu mai au rabdare. Iar seful Ford Romania, a lansat un avertisment dur la adresa guvernantilor.

Ian Pearson, CEO Ford Romania, a facut o declaratie dura intr-un interviu acordat pentru RFI. „Am investit 1,5 miliarde de euro in fabrica de la Craiova. Vom analiza exact ceea ce fac autoritatile romane in materie de infrastructura. Dupa, vom decide cum si unde ne vom investi banii”, a spus Pearson.

Trebuie precizat ca nu este prima data cand Pearson se exprima pe aceasta tema. In primavara trecuta, atunci cand s-a vorbit pentru prima data despre modelul Puma, el era la fel de transant. „Nu doar ca VREM sa va respectati promisiunile privind infrastructura, TREBUIE!”, afirma acesta.

Infrastructura, un dezavantaj competitiv

Britanicul a explicat si motivatia afirmatiilor sale. Majoritatea componentelor folosite de fabrica de la Craiova ajung aici in camioane. Iar faptul ca pe langa Ecosport se va produce si Puma, inseamna o suplimentare a numarului de transporturi.

„Cu toate că am crescut numarul componentelor de la furnizori români, tot aducem o cantitate semnificativa din Europa. Si mai ales din Europa de Nord şi de Vest. Si va dau un exemplu simplu. Din nordul Germaniei pana la granita cu Ungaria estimam ca un camion circula cu o viteza de 75 km/h. De la granita Romaniei pana la Craiova, acesta va avea o viteza medie de 45 km pe ora. Asta reprezinta patru ore in plus de condus. Si inseamna patru ore de costuri suplimentare. Si nu ne priveste doar pe noi, ci si pe ceilalti producatori auto (si nu numai) din România. Infrastructura, asa cum e acum, este un dezavantaj competitiv”, a spus Pearson.

„Trebuie sa vedem ce se va intampla in Romania”

CEO-ul Ford spune ca a discutat cu Ministrul Cuc, presedintele administratiei drumurilor si cel a cailor ferate. Si ca acestia s-au angajat sa finalizeze drumul Craiova-Pitesti pana in 2021. „Trebuie sa aprofundam subiectul cu Guvernul. O discutie care sa trateze problemele pe termen scurt. Drumul expres Craiova-Pitesti, autostrada Pitesti-Sibiu. Ca si cele pe termen lung, electrificare, infrastructura, sisteme de taxare”, spune Pearson.

Acesta a precizat ca Guvernul trebuie sa-si respecte angajamentele. Ford a investit 1,5 miliarde de euro, iar pana la finele anului vor produce si modelul Puma. O investitie pe termen lung. Iar aceasta presupune ca pe masura ce lucrurile vor avansa, compania va lua decizii privind locul in care isi investeste banii. „Asa procedam peste tot. Vom vedea ce se intampla in Romania si avand in vedere ceea ce se intampla efectiv, vom decide”, a concluzionat britanicul.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.