On Any Sunday – „În orice duminică” – este o încântare. Un film potrivit pentru a vă unge sufletul, pe care vi-l recomandăm în prag de weekend. Este un documentar despre motociclete, cu adrenalină la cele mai înalte cote.

Strămoșii Husqvarna din secolul al XVII-lea s-ar fi ridicat din mormintele lor dacă ar fi văzut aceste scene.  Care, practic, reprezinta momentul de start al unui brand cu suflet. Care avea ulterior să urce pe culmile succesului în spectaculoasa confruntare a motocicletelor de top.

On Any Sunday, un superhit

„On Any Sunday”, filmul lui Bruce Brown, a fost un superhit atât în rândul profesioniștilor din cinema sau cinefililor. Dar și al motocicliștilor sau a celor care visează la aventuri pe două roți. Bruce a fost cel care i-a atras pe mulți către lumea pe două roți. Fie că vorbim despre mersul pe motocicletă, ca variantă de transport, sau la experiențele pe circuit ori în teren accidentat. Filmul a sedus și a atras, și i-a atras precum un magnet.

Când au gândit acest film, producătorii și-au propus să scoată în evidență întregul tablou al lumii motocicliștilor. Acel ”free spirit” care-i definește. Sau resortul care-i împinge către încercări deosebite. Astfel că sunt scene care relevă plăcerea de merge pe două roți și faptul că nu este deloc periculos să trăiești senzațiile respective dacă nu faci excese. Dar și altele care te fac să te întrebi dacă ceea ce vezi este cu adevărat posibil în realitate. În plus, ai parte de categorii diverse de oameni. De la piloți profesioniști la hippie, cu toții definiți de un singur lucru. Dragostea pentru motociclete și asfalt uscat.

On Any Sunday, un film ”cu suflet” despre motociclete On-Any-Sunday-4-576x1024

RRRRRRrrrrrrr …

Sunetul motorului în doi timpi, distinctiv ca un tril de pasăre. Această explozie extraordinară a sunetului motoarelor vibrează prin aerul deșertului în timp ce McQueen și gașca au pornit și au dispărut la orizont. Căci celebrul Steve, cu ochii săi de un albastru metalic, este unul dintre starurile cele mai importante în „On Any Sunday”. Și are un rol în care adrenalina este la cote maxime. Iar McQueen face spectacol cu Husqvarna. La cel mai înalt nivel.

Americanul Malcolm Smith este un alt nume de legendă pentru Husqvarna. Un tip special, spontan și plin de viață. Și pentru care ideea de rider s-a transformat din hobby într-o meserie. Și, să nu uităm că, având un spirit antreprenorial dezvoltat, Malcolm a profitat din plin de acest film. A beneficiat de succesul peliculei pentru a spori exponențial vânzările de motociclete și accesorii Husqvarna în dealershipul său.

Nu este însă vorba doar o poveste cu staruri, motocross și rally raid, sau evenimente de tipul Six Days.  Fără îndoială, On Any Sunday este un film cu suflet și pentru suflet. Care te face să privești acțiunea și și să-i urmărești pe protagoniști cu sufletul la gură. Pe întinderi nesfârșite de deșert, sau poteci înguste. Timp de 96 de minute. Și chiar dacă filmările din elicopter sau efectele nu făceau încă parte din arsenalul realizatorilor, Bruce Brown vă oferă un spectacol de cel mai înalt nivel.

On Any Sunday, un film ”cu suflet” despre motociclete On-Any-Sunday-1-1024x801

Husqvarna n-a mai fost…Husky-Banana

În anii 30, în America, cei mai puțin familiarizați cu constructorul nordic, auzind numele, îi spuneau, după ureche, „Husky-Banana”. Deh, cum s-ar spune pe la noi, ”baba surdă n-aude, dar le potrivește”. După On Any Sunday, lucrurile s-au schimbat însă radical.

Husqvarna a devenit un nume cunoscut. Lumea a învățat cum se scrie acest nume și cum se pronunță. A aflat despre originile sale suedeze. A început să dea buzna la dealeri. Pentru a afla mai multe detalii despre modelele mărcii. Și, evident, pentru a le cumpăra. Vânzările au explodat, iar brandul și-a construit imaginea. De top.

Cine este Bruce Brown

Bruce Brown s-a născut în San Francisco pe 1 decembrie 1937. A crescut în California de Sud, frecventând școala în Long Beach înainte de a se muta la Dana Point. Înainte de On Any Sunday, Brown avea deja la activ filme de succes. Avea însă să afle că în pofida acestui fapt, să finanțezi o peliculă despre motociclism nu este o sarcină facilă.

On Any Sunday, un film ”cu suflet” despre motociclete On-Any-Sunday-2

„Am vorbit cu câțiva oameni și am aflat că Steve McQueen este un rider deosebit”, spune Brown. „Nu-l întîlnisem, dar mi-am luat inima în dinți și am stabilit o întâlnire pentru a vorbi despre ideea mea. Am vorbit despre conceptul de film, care i-a plăcut. Apoi Steve m-a întrebat ce vreau să facă în film. I-am răspuns că mi-aș dori să-l finanțeze. A râs și mi-a spus că el joacă în filme, nu le finațează. Am reacționat cu o glumă: Bine, atunci, nu poți fi în film. A doua zi după întâlnire, m-a sunat. Mi-a spus să mă apuc de treabă și să rafinez ideea. Că mă va sprijini. Și a contribuit cu 313.000 de dolari.”

Filmările s-au dovedit a fi o experiență provocatoare pentru Brown. Un exemplu sunt secvențele cu prim-plan slow-motion din cursele Grand National. Brown era obișnuit deja să lucreze cu lentile super telephoto de la filmele despre surfing pe care le realizase. Bugetul nu-i permitea însă să folosească acum camere high-speed. A improvizat folosind baterii de 24 de volți în camerele de film de 12 volți.

Free-riders și singuratici

Brown a încercat să arate surprindă caracteristicile necesare piloților din diversele tipuri de competiții. Îndemânaticii free-riders din motocross și ”singuraticii” din rally-raid. Ca și diversele tipuri de personalitate. De la abordarea profesionist a unui Mert Lawwill, pentru care puteai spune că întrecerile erau un business în sine, la cel ultra-relaxat pentru care a devenit cunoscut David Aldana.

Despre „On Any Sunday” se spune că este cel mai bun film făcut vreodată despre motociclete și cursele pe două roți. Evident, astfel de ierarhii sunt subiective. Dar chiar dacă în clasamentul personal sunt și oameni care au altă opinie, cu siguranță, nu-l vor putea elimina din top. Brown a reușit să le ofere oamenilor culisele curselor din AMA Grand National, având în prim plan povestea sezonului 1970 și a campionului en-titre Mert Lawwill. La cel mai înalt nivel artistic, de vreme ce filmul a fost nominalizat la Oscar. Iar mulți dintre cei care l-au văzut s-au apropiat de motociclism. Lucru care a dat un nou avânt industriei și pieței de profil. Dar, mai presus de toate, a schimbat vieți, milioane de oameni începând să guste plăcerea oferită de clipele petrecute pe două roți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.