Cu TAG Heuer ca nou sponsor titular, Porsche isi consolideaza in continuare seria de curse virtuale. Ca parte a noului pachet de sponsorizare, campionatul este acum redenumit „Porsche TAG Heuer Esports Supercup”. Premiul seriei de curse va creste la 200.000 USD pentru sezonul urmator.

Campionatul de curse esports monobrand a fost initiat de producatorul de masini sportive si iRacing, principalul furnizor de simulari de curse online in 2019. Porsche coopereaza deja cu TAG Heuer in Formula E.

Experiente speciale

„Porsche creeaza experiente exceptionale. Cursele Esports ofera o astfel de experienta Porsche pentru multi fani ai brandului nostru. Iar „Porsche TAG Heuer Esports Supercup” este cea mai importanta serie de curse virtuale pe care o avem”. Declaratia ii apartine lui Kjell Gruner, Vicepresedinte al departamentului de Marketing al Porsche AG.

„Dupa premiera reusita din 2019, suntem pe cale sa incepem al doilea sezon cu un partener puternic. Porsche si TAG Heuer sunt deja o echipa excelenta in Formula E. Acum, prestigioasa marca TAG Heuer, ajuta la consolidarea reputatiei celei mai aspirationale competitii din lumea curselor sportive virtuale”, a mai precizat acesta.

Colaborare extinsa

„Dupa ce ne-am alaturat echipei TAG Heuer Porsche Formula E din acest sezon, suntem incantati sa extindem colaborarea de succes in lumea Esports”, explica Stéphane Bianchi, CEO al diviziei de ceasuri LVMH si CEO al TAG Heuer. „Ambele marci sunt maestri ai provocarilor, inovatiei si preciziei. Ca producator de avangarda in lumea ceasurilor, cu legaturi istorice cu pistele de curse, noua platforma Esports este o oportunitate fantastica pentru noi, pentru a ne demonstra valorile si pentru a sprijini o alta comunitate dinamica si pasionata din lumea motorsport, in care competitivitatea prinde viata si in lumea virtula. Asteptam cu nerabdare sa oferim o experienta de neegalat in Esports, impreuna cu Porsche si iRacing si sa vedem cei mai buni piloti de simulari din lume depasindu-si limitele”, spune Bianchi.

„Performantele pe care Porsche si TAG Heuer le-au inregistrar in lumea reala a curselor sunt de neegalat si suntem incântati sa beneficiem de sprijinul lor pentru campionatul mondial monobrand de curse esports”, explica Producatorul Executiv iRacing.com Motorsport Simulations, Steve Myers.

Josh Rogers, invingator in 2019

In ultimul an, australianul Josh Rogers a castigat campionatul intr-o finala captivanta impotriva germanului Maximilian Benecke. Sebastian Job, din Regatul Unit si Mitchell deJong, din Statele Unite au ajuns pe locul al treilea si al patrulea. Cei patru piloti de top ai sezonului trecut vor reveni in serie anul acesta, alaturi de alti 36 de concurenti.

Programul 2020 „Porsche TAG Heuer Esports Supercup” include mai multe piste in campionat, incepand cu o proba de testare in avanpremiera sezonului, pe Circuitul Barcelona-Catalunya, pe 28 martie. Circuitul a fost inclus in iRacing in toamna anului 2019.
Mai multe informatii pe Porsche Motorsports Hub: https://motorsports.porsche.com

Calendar 2020

Pre-Season Test: 28 Martie 2020 – Circuit Barcelona-Catalunya
Runda 1: 2 Mai 2020 – Circuit Park Zandvoort
Runda 2: 9 Mai 2020 – Circuit de Barcelona-Catalunya
Runda 3: 23 Mai 2020 – Circuit Donington Park
Runda 4: 13 Iunie 2020 – Circuit de la Sarthe
Runda 5: 4 Iulie 2020 – Nurburgring Nordschleife
Runda 6: 18 Iulie 2020 – Circuit Silverstone
Runda 7: 1 August 2020 – Road Atlanta
Runda 8: 15 August 2020 – Circuit Brands Hatch
Runda 9: 29 August 2020 – Circuit de Spa-Francorchamps
Runda 10: 19 September 2020 – Autodromo Nazionale Monza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.