Simone Tempestini s-a impus in Tess Rally 48, ultima runda a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2019. Succesul i-a adus si al patrulea titlu national consecutiv.

Simone s-a impus pentru a cincea oara in TESS Rally. Victoria i-a revenit dupa ce a dominat cu autoritate intrecerea, fiind cel mai rapid concurent pe 7 din cele 8 probe speciale. Sebastian Barbu a incheiat ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2019 pe al doilea loc. Ultima treapta a podiumului i-a revenit pilotului local Dan Girtofan.

O noua suprafata

Ani la rand TESS Rally s-a desfasurat pe asfalt (de multe ori acoperit cu zapada), deschizand sezonul automobilistic romanesc. In 2019 a facut trecerea la macadam, revenindu-i rolul de a inchide calendarul competitional. Iar prin desfasurarea acestui sezon, raliul brasovean a oferit cadrul in care s-a decis campionul national absolut.

Simone Tempestini si Vali Porcisteanu veneau la Brasov cu sanse la titlu. Prin rezultatele obtinute in rundele precedente, balanta inclina inspre Tempestini. Porcisteanu avea neaparat nevoie de victorie. Din pacate, pilotul argesean a avut ghinion inca de la inceput.

A lovit masina la shakedown. Desi a avut la dispozitie doar o ora, echipa tehnica a reusit sa repare in mare parte Citroen-ul C3 R5. Astfel ca Vali si copilotul Dan Dobre au luat startul pe prima proba speciala, Sacele 1 (23.6 km). Totusi, soarta nu a tinut prea mult cu acestia, pene de cauciuc la ambele pneuri fata facandu-i sa ajunga cu mare intarziere la sosire. Iar faptul ca aveau doar o roata de rezerva, i-a obligat pe Vali si Dan sa se retraga din raliu.

Succes la pas pentru Simone

Simone Tempestini a incheiat cu al doilea timp prima speciala. Dar dupa ce a scapat de presiunea duelului la titlu, le-a castigat pe toate celelalte 7. Acest parcurs dominant i-a adus cea de-a cincea victorie din acest sezon. Ca si cea de-a cincea victorie consecutiva in TESS Rally. Precum si cel de-al patrulea titlu de campion absolut. Toate acestea, obtinute pana la aceasta varsta, de 25 de ani.

Pilotand un Hyundai i20 R5 si avandu-l in dreapta pe Sergiu Itu, pilotul Napoca Rally Academy a incheiat raliul de la Brasov cu un avans de 2 minute si 24,2 secunde. Pe pozitia secunda s-a situat Sebastian Barbu. Acesta din urma, aflat la primul sau sezon cu o masina de top (Skoda Fabia R5). Alaturi de navigatorul Bogdan Iancu, a castigat prima proba de vineri.  Iar sambata a reusit sa ii tina piept lui Dan Girtofan in lupta pentru al doilea loc. Echipajul Dan Girtofan / Tudor Marza, aflati tot la bordul unei Skoda Fabia R5, au terminat TESS Rally 48 pe al treilea loc. De altfel este echipajul care a obtinut cele mai multe clasari pe podium in acest sezon.

Simone castiga Tess Rally 48 si al 4-lea titlu la rand Podium-final-TESS-Rally-48Duel strans pentru locul 4

Si locul 4 al clasamentului a oferit un frumos duel pe macadamul brasovean. Bogdan Nastase (Mitsubishi Lancer Evo) ocupa a patra pozitie inainte de superspeciala Colina Rally Show, desfasurata vineri seara. Insa Andrei Girtofan (Subaru Impreza N15) a reusit sa il devanseze in urma ultimei probe ale primei zile. Sambata, Nastase a revenit in fata tanarului pilot brasovean in urma unui parcurs foarte bun pe PS5 Glejarie 2 (13,05 km). Asadar Bogdan Nastase a incheiat TESS Rally 48 pe locul 4, iar Girtofan Junior pe locul 5, la mai putin de 4 secunde in urma sa.

La volanul unui Peugeot 208 R2, Mihnea Muresan a fost cel mai rapid pilot al unei masini cu tractiune pe doua roti. Si a devenit noul campion al acestei categorii. La primul sau raliu dupa accidentul teribil din etapa mondiala din Finlanda, Raul Badiu (Ford Fiesta R2T) a fost liderul masinilor cu tractiune fata pana inainte de ultima speciala. O problema tehnica l-a fortat insa sa abandoneze.

Cristi Dolofan (Peugeot 208 R5) a ocupat a saptea pozitie a clasamentului general, in fata celui de-al doilea pilot al clasametului 2RM, Istvan Soos (Peugeot 208 R2). Cu al sau Citroen DS3 R3T Max, Adrian Teslovan a urcat pe podiumul masinilor cu tractiune fata, clasandu-se al noualea „la general”. Ultimul punct al clasamentului general TESS Rally 48 a fost obtinut de Dragos Dinu (Mitsubishi Lancer Evo 9).

Alexandru Gheorghe (Peugeot 208 R2) a fost cel mai rapid junior, iar David Tarta (Suzuki Swift Sport) a castigat categoria destinata debutantilor. Victoria Cupei Dacia i-a revenit lui Cristi Sugar, iar cea a Cupei Suzuki lui Bogdan Vrabie. Mircea Samuil (Audi A3) a castigat in cadrul CNRD2, pe podium mai urcand doi piloti ai unor Suzuki Swift Sport, Claudiu Albut, respectiv Paul Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.