Hard Enduro a luat un start on forta in 2020 chiar si in conditiile speciale impuse de pandemie. Competitiile derulate sub egida FRM au respectat normele impuse de autoritati si s-au bucurat de o priza buna in randul concurentilor.

Organizatorii au pus la dispozitia sportivilor masti , dezinfectant si servetele umede cu alcool. Echipajul medical prezent a facut un triaj integral al sportivilor, cu masurarea temperaturii si evaluarea starii generale de sanatate. Accesul in zona de secretariat a fost limitat drastic, astfel incat sa se evite formarea de grupuri prea mari de sportivi.

Hard Enduro Alba Iulia

Prima runda a Campionatului National Hard Enduro s-a derulat la Ampoita din judetul Alba. Au participat peste 130 de sportivi, cu mult mai multi decat estimarile initiale. Am consemnat si un record, clasa Fete avand la aceasta etapa nationala 9 concurente. Merita remarcat aici ca locurile 1 si 3 au fost castigate de surorile Mares (Alyssa si Celine). In timp ce tatal lor, Cosmin Mares, a incheiat concursul pe locul 4 la clasa Hobby.

Marele castigator al acestei editii a fost multiplul campion national Norbert Levente Jozsa, de la clubul Master Bike Cluj. Acesta a fost urmat in clasamentul general al clasei PRO de Rienk Jan Tuinstra de la clubul Jitsu Zarnesti (care a concurat in ultima zi accidentat). Locul 3 i-a revenit lui Ervin Zsolt Kovacs (Master Bike Cluj).

S-au mai impus Constantin Roth (Top Cross TCS Otopeni) – Veterani, Zalan Siklodi (Enduro Club Bistrita) – Expert. La clasa Hobby am avut o premiera. Cristian Vasile Vinersar, de la Clubul Black Riders Sibiu, s-a impus la prima sa cursa in Campionatul National.

Rezultate: Hard Enduro Alba Iulia

Ditrocks Hard Enduro

Ditrocks Hard Enduro s-a desfasurat in organizarea clubul Ditriders Ditrau. Au concurat clasele: PRO, Experti, Hobby, Veterani si Fete. Putin peste 100 de concurenti au luat startul in cea de a III-a editie a Ditrocks, o cursa cu adevarat „hard”, dar una cu trasee foarte bine marcate.

Castigatorul Ditrocks Hard Enduro 2020 este Cyprian David, din Cehia, cu un timp de 3 ore, 38 de minute si 48 de secunde. Acesta a fost urmat de Norbert Levente Jozsa si de Ervin Zsolt Kovacs (campionul national en-titre de Hard Enduro), de la clubul Master Bike Cluj.

La Veterani s-a impus tatal castigatorului de la PRO, Cyprian Zdenek. Cel mai bun Expert a fost Zalan Siklodi de la Enduro Club Bistrita. La Hobby a castigat Claudiu Andrei Costin (Master Bike Cluj), iar la fete Alyssa Maria Mares de la clubul Haita Deva.

Rezultate: Ditrocks Hard Enduro

Arsenal Hard Enduro

Arsenal Hard Enduro a fost a III-a etapa nationala si s-a desfasurat la Costesti (Hunedoara), intre 17 si 19 iulie 2020. Organizator a fost clubul Extrem Motors Orastie. Au concurat clasele: A; B;C; Veterani si Fete.

Au fost trei zile pline, cu un prolog desfasurat pe soare. Apoi o prima zi de concurs cu ploaie de la start la sosire si o ultima zi de offroad in care ploaia s-a oprit, dar traseul era inca in mare parte inmuiat.

De la bun inceput concursul a avut o buna promovare datorata prezentei la start a unor nume importante din Hard Enduro-ul mondial. Intre acestia Teodor Kabakchiev – Campionul Mondial de SuperEnduro (Juniori). Sau Alfredo Gomez – pilotul de uzina al Husqvarna, locul 2 la Red Bull Romaniacs 2019. Ori Cyprian David, cel mai bun pilot ceh si castigatorul Campionatului Romaniei de Hard Enduro 2018 si 2019 la clasa OPEN.

Ei bine, Ervin Zsolt Kovacs, de la Master Bike Cluj, a reusit sa lupte cu acestia si sa termine intrecerea pe locul 3. Locul 1 a revenit cehului David Cyprian, care a reusit sa ia un avans decisiv sambata, in ziua in care a plouat fara incetare. La Veterani s-a impus tatal lui David, Zdenek Cyprian. El a fost urmat de Cosmin Horumb (Black Riders Sibiu) si Constantin Roth (Top Cross TCS Otopeni).

Cel mai bun Expert la Arsenal a fost polonezul Artur Tomasz Broda. La clasa Hobby s-a impus un compatriot al acestuia Maciej Jan Juraszek. In fine, competitia fetelor a fost castigata de Alyssa Maria Mares (Haita Deva), urmata de poloneza Paluch Joanna si de Celine Mares (Haita Deva).

Rezultate: Arsenal Hard Enduro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.