FRAS a anunțat lotul național de raliuri juniori. Selecționerul echipei naționale, Daniel Ungur, a anunțat numele celor 11 piloți care vor face parte din lotul lărgit pentru sezonul 2021. Aceștia vor reprezenta România în etapele din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Campionatul European de Raliuri (ERC) și Trofeul Balcanic de Raliuri (BRT).

Vor concura sub steagul lotului național sunt Simone Tempestini, Norbert Maior, Raul Badiu, Mihnea Mureșan, Dănuț Budai, David Tarța, Paul Popa, Cristian Șugar, Adrian Iliescu, Andrei Gîrtofan și Alexandru Gheorghe. „Toți sunt sportivi din noua generație. Iar unii dintre ei nu mai au nevoie deja de nicio prezentare. Este o decizie normală. Iar pentru unii dintre ei un pas natural pentru a crește nivelul de performanță”, a declarat selecționerul Daniel Ungur.

FRAS a anunțat lotul național de raliuri Juniori FRAS-juniori-rally-1024x850

Simone Tempestini (26 de ani)

Este cvintuplu campion național absolut de seniori, iar în 2016 a devenit campion mondial de juniori. În 2020, pilotul clujean a câștigat 4 dintre cele 5 curse de pe plan intern la care a luat startul. Pe plan internațional, a concurat în Italia și în Spania, la European, cel mai bun rezultat fiind locul 5 la general în Rally di Roma Capitale.

Norbert Maior (22 de ani)

Campion național de juniori alături de sora sa Francisca în 2019, Norbert a făcut pasul spre o nouă etapă în sezonul trecut, când a concurat pe un Peugeot 208 R2. Acesta a fost marea surpriză a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020, desfășurat sub egida FRAS. El reușind să se claseze pe locul 3 la general, devenind totodată campion la 2 Roți Motrice și Clasa RC4. Și-a făcut și debutul în Campionatul European de Raliuri, în Ungaria, când a terminat pe 5 la ERC3 Junior, deși a concurat ca super rally după un abandon în prima zi.

FRAS a anunțat lotul național de raliuri Juniori FRAS-Norbert-Maior

Raul Badiu (28 de ani)

Campion național de juniori în 2016, Raul este singurul român care a concurat anul trecut în Campionatul Mondial de Raliuri, în Suedia și Estonia. De asemenea, a fost parte din lotul național de juniori la etapa europeană din Ungaria, când a obținut un podium la ERC3. Totodată, în 2020, Raul a devenit campion al Cupei Dacia pentru a treia oară în carieră.

Mihnea Mureșan (26 de ani)

Campion național de juniori în 2017, Mihnea a cucerit ulterior titlul la Cupa Dacia (2017 și 2018), iar în 2019 s-a impus la 2 Roți Motrice. În 2020, a concurat la Raliul Transilvaniei, când a terminat pe 5 la general, iar ulterior a fost parte din lotul național de juniori la etapa europeană din Ungaria. Atunci, a fost nevoit să abandoneze când era în poziția de lider la Cupa Abarth.

Dănuț Budai (25 de ani)

În 2020, pilotul hunedorean a fost unul dintre cei mai apreciați piloți din campionatul derulat sub egida FRAS. Acesta s-a impus fără emoții atât la Cupa Suzuki, cât și în clasamentul juniorilor. Mai mult, la Raliul Sibiului a reușit o clasare în Top 10.

David Tarța (18 ani)

David este considerat unul dintre cei mai de perspectivă tineri piloți din Campionatul Național de Raliuri Betano. În 2020, acesta a concurat pe un Suzuki Swift, luând startul în 3 etape. În două dintre cele, a terminat pe 4 la Cupa Suzuki.

Paul Popa (20 de ani)

Sibianul a devenit campion la debutanți în 2020, câștigând 3 dintre etapele la care a luat startul. De asemenea, s-a clasat pe locul 3 la Juniori și pe 4 la Cupa Suzuki la finalul sezonului.

Cristian Șugar (22 de ani)

Pilotul aflat sub bagheta lui Vali Porcișteanu a câștigat Cupa Dacia în 2019 după ce cu un sezon înainte devenise campion la Rally 2. În 2020, Șugar a devenit vicecampion național la juniori, dar și la Cupa Dacia, imediat în spatele lui Raul Badiu.

Adrian Iliescu (24 de ani)

Bucureșteanul a devenit, în premieră, campion la Clasa 11 din Campionatul Național de Raliuri Betano în 2020. Cel mai bun rezultat al său a fost locul 6 la general în Raliul Argeșului. În palmaresul său se regăsesc și mai multe titluri la grupe în viteza în coastă.

Andrei Gîrtofan (24 de ani)

Fiul lui Dan Gîrtofan a debutat în 2016 în raliuri, iar în 2019 s-a clasat pe locul 6 la general în Campionatul Național de Raliuri și a fost campion al Grupei RC2N. Are la activ participari în ERT in mai multe sezoane (cu Peugeot 208 R2 -Serbia Rally 2018 – câștigător la Junior ERT, 2019-Rally Bulgaria -Subaru Impreza N14-locul 2 ERT RC2N și 2020 Serbia Rally -Skoda Fabia R5 -locul 3 RC2)

Alexandru Gheorghe (26 de ani)

Vicecampion național de juniori atât în 2018, cât și în 2019, Alexandru Gheorghe a debutat în raliuri în 2015. De asemenea, în 2016 s-a clasat pe 6 în topul de la 2 Roți Motrice.

Sursa: FRAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.