Team managerul Honda, Alberto Puig, spune ca timpul lui Valentino Rossi a trecut!

Valentino Rossi are 7 titluri castigate in cariera, insa n-a mai triumfat din 2009, iar Puig, care a devenit team managerul Honda la inceputul acestui an, e convins ca pilotul italian nu are nicio sansa sa-l detroneze pe Marc Marquez.

„Valentino a fost un pilot fantastic. Are tot respectul meu, mai ales ca la varsta lui are inca dorinta de a castiga. Dar ii vine greu sa accepte ca timpul lui a trecut. Uneori metodele pe care le foloseste nu sunt cele corecte”, a spus Alberto Puig intr-un interviu pentru publicatia spaniola La Vanguardia.

„Niciodata nu l-am vazut pe Marquez facandu-i rau intentionat lui Rossi. Au fost mereu incidente de cursa. Il respect pe Rossi, dar in viata totul are un moment. Si daca ii place sau nu, Marc e numarul 1 in acest moment”, a completat fostul pilot din MotoGP.

Rossi l-a criticat dur pe Marquez la inceputul acestui an dupa ce, in urma unei coliziunii intre cei doi in Argentina, pilotul italian a cazut.

Marquez a incercat sa-i ceara scuze dupa cursa lui Rossi, dar a fost refuzat agresiv de mana dreapta a italianului in varsta de 39 de ani, Uccio Salucci. Apoi, Rossi a refuzat sa dea mana cu Marquez intr-o conferinta d epresa la Misano.

„Marquez nu e deloc interesat de opiniile generate de anturajul lui Vale. Din contra, a simtit o slabiciune in actiunile lor”, a dezvaluit Puig.

Alberto Puig a continuat sa-l laude pe Marquez, despre care spune ca e aproape de a fi pilotul perfect.

„Nu se comporta ca un superstar si nici nu vrea sa fie ceea ce nu e. Are mult respect si e o persoana umila. Dar atunci cand se suie pe motocicleta, e un killer. E ca o masina programata sa mearga la viteza maxima. Perfectiunea nu exista, dar el e aproape de ea”, a conchis team managerul Honda.

Valentino Rossi are 39 de ani si a castigat titlul in MotoGP de 7 ori, in 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2008 si 2009. In sezonul recent incheiat, italianul a terminat pe locul 3, dupa Marc Marquez si Andrea Dovizioso.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here