X-BOW GTX GT2 nu este o „minune”, chiar daca vorbim despre un produs realizat de KTM si care are patru roti. Pentru ca, desigur cunoasteti versiunea de strada X-BOW GTX. Ca si, cei pasionati de curse, si versiunea GT4, care alearga in campionatele de turisme ADAC GT4. Ei bine, acum vizata este o alta competitie, cea GT2.

O istorie de 12 ani

Istoria lui X-BOW incepe acum 12 ani, la Salonul Auto de la Geneva. Acolo unde producatorul de motociclete aducea prima sa masina, conceputa pornindu-se de la ideea lui Stefan Pierer. Un CEO pasionat deopotriva de performanta, dar si de a pune in practica idei indraznete.

De-atunci, KTM a comercializat peste 1.300 de exemplare. Astfel ca aceasta creatie a companiei austriece este una dintre cele mai populare in randul modelelor de volum redus. A urmat validarea performantelor in competitii, iar acum, iata, o versiune noua.

Mai „sporty” ca oricand

Noul GTX, GT2, a fost desenat de KISKA si dezvoltat de Reiter Engineering. Si ne propune cea mai sportiva imagine de pana acum. Cu un layout mid-engine, caroseria aerodinamica, cocpit-ul inchis si giganticul eleron spate, modelul este conceput pentru a face performanta in GT2.

Comunicatul ne mai spune ca monococa, celula de siguranta si scaunele de ultima generatie sunt omologate pentru competitie. Nu sunt oferite multe detalii din punct de vedere tehnic. Totusi, KTM vorbeste despre o greutate de aproximativ 1.000 kg si o putere de peste 600 CP. Valoarea de 600 CP este dubla comparativ cu ceea ce ofereau X-BOW GT4 si X-BOW R. KTM X-BOW GTX GT2 va beneficia de un 2.5 TFSI cu cinci cilindri produs de Audi Sport, dupa ce pana acum folosea un propulsor cu patru.

X-BOW GTX GT2, un KTM cu 4 roti pentru GT2 KTM-X-BOW-GTX-GT2_1-1024x68320 de masini in 2020

„Am folosit intreaga noastra expertiza. Astfel ca modelul se bucura de elementele esentiale ale marcii. Este extrem, performant, pur, si beneficiaza de o tehnlogie de varf in motorsport”, spune Hubert Trunkenpolz, membru in board-ul KTM.

Potrivit celor de la KTM, primele masini urmeaza sa fie disponibile inca din acest an. Urmeaza omologarea de catre SRO Motorsport Group, iar apoi participarea la cursele GT2. „Masina ar trebui sa fie eligibila pentru a participa la diverse competitii sub regulile GT. Ne gandim la intreceri de 24 de ore, inclusiv cea de la Nurburgring. Ca si la GT Open sau DMV-GTC”, spune Hans Reiter.

In plus, KTM isi propune sa construiasca un model si pentru intrecerile Cup Series. Acesta ar urma sa fie insa gata pentru sezonul 2021. Tot atunci ar trebui sa debuteze si noua serie monomarca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.