Sibiu Rally Romania 2019, intrecere de regularitate dedicata vehiculelor istorice si masinilor electrice, s-a disputat la finele saptamanii trecute. Competitia a fost castigata pentru a doua oara consecutiv de Ionut Casuneanu. Impreuna cu Levente Dudi, copilotul sau, Ionut Casuneanu s-a impus si in Campionatul Regional de Raliuri de Regularitate (CEERT).

Intrecerea cu o distanta de 500 de kilometri se disputa pe cele mai frumoase drumuri din judetul Sibiu. Competitia de regularitate este inscrisa in calendarul international al Federatiei Internationale a Vehiculelor Istorice (FIVA). Totodata este etapa in Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice organizat de Retromobil Club Romania (RCR). Ca si etapa in Campionatul Regional de Raliuri de Regularitate (CEERT). Editia din acest an a fost castigata de echipajul Ionut Casuneanu – Levente Dudi pe un Volkswagen 1302S din 1972.

Al doilea succes consecutiv

Pentru Ionut Casuneanu aceasta este a doua victorie consecutiva obtinuta la Sibiu Rally Romania. Pilotul echipei Oldtimer Club a adunat doar 40,6 puncte de penalizare. Anastasios Douros si Ioulios Iatridis au terminat pe locul secund cu 52,4 puncte de penalizare. Echipajul grec a concurat cu un Leyland Mini 1000 din 1975.

Cosmin Pavel si Daniel Bachmann au luat startul cu un Mercedes-Benz R107 300 SL din 1987 si au terminat pe pozitia a treia. Aceasta a fost si ordinea in Campionatul Regional de Raliuri de Regularitate (CEERT).

Viorel si Theodor Nicoara s-au impus la Youngtimer

La categoria YOUNGTIMER s-a impus echipajul Viorel Nicoara / Theodor Nicoara. Cei doi au evoluat pe un BMW e38 din 1996. Locul secund a revenit echipajului Ioan Cristian Domsa/ Petru Domsa pe un model Skoda 105L din 1981. In fine, pe trei s-au clasat Petru si Paul Bratu, cu un Land Rover Freelander din 1999.

In Cupa Dacia cel mai bun echipaj a fost cel format din Ciprian Mihai Vulpe si Razvan Constantin Catana. Ei au concurat pe o Dacia 1310 TX BREAK din 1989. Pe podium au mai urcat echipajele Caius Tomita / Georgeta Tomita (Dacia 1300 – 1977) si Dan Siminie / Stelian Badila (Dacia 1300 – 1980).

Emil Mitranovic (Renault Torpedo – 1920) la categoria C, Gabriel Cotarlea /Darius Bors (VW 1300 – 1970) la categoria F, Ionut Casuneanu / Levente Dudi (Volkswagen 1302S – 1972) la categoria G, si Mihai-Andrei Nanu / Danut Onea (Volkswagen Scirocco – 1985) la categoria H au fost echipajele care s-au impus la categoria specifica anului de fabricatie al masinii cu care au luat startul.

In clasamentul pe echipe s-a impus Oldtimer Club, iar echipa Amicii a terminat pe locul secund. In competitia pe echipe din CEERT, Romania s-a impus in fata Greciei, Ungariei si Bulgariei.

Premii speciale

La Sibiu Rally Romania 2019 s-au acordat si o serie de premii speciale. Astfel, cel mai in varsta participant a fost Petru Bratu (75 de ani), prezent pentru a treia oara la acest eveniment. Masina cu cea mai mica cilindree, 595 cmc, a fost un Trabant 601 din 1981. In fine, cea mai veche masina care a terminat raliul a fost un un Mercedes-Benz 230 SL din 1963. Daiana Stoicescu si Lucia Goreaev au primit Cupa Doamnelor. Ca si un premiu special, un ceas Tissot, oferit de Albini Prasa.

Ionut Casuneanu si Levente Dudi au cucerit si Trofeul Transfagarasan. Acesta este oferit echipajului care castiga proba speciala desfasurata pe cel mai spectaculos drum din lume.

In competitia dedicata vehiculelor electrice s-au impus Alex Filip si Cristiana Oprea cu Renault Zoe, podiumul fiind completat de Robert Apostolescu si Elena Apostolescu cu BMW i3 si Adrian Mitrea cu Luiza Sireteanu, tot cu un model BMW i3.

Fiind o etapa inclusa si in calendarul Federatiei Internationale a Vehiculelor Istorice (FIVA), elvetianul Lukas Oberholzer a fost trimis ca observator la acest eveniment. “A fost un eveniment frumos si este important sa vad ca a beneficiat de sustinerea autoritatilor locale, dar si a unor sponsori importanti. De asemenea, faptul ca au fost echipaje numeroase din tarile vecine este inca un semn ca acest eveniment creste in fiecare an. Sunt sigur ca editia de anul viitor va atrage si mai multe echipaje straine si mi-ar placea si mie sa concurez aici”, a spus Lukas Oberholzer, observatorul FIVA la Sibiu Rally Romania.

Editia din 2020 a competitiei de regularitate dedicata vehiculelor istorice si electrice se va desfasura in perioada 20 – 22 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.