Rossi a intrat in vacanta dupa cea mai proasta jumatate de sezon din cariera. Lorenzo e in convalescenta. Si nici el nu are motive sa zambeasca. Iar presa internationala scrie ca nu este exclus ca amandoi sa puna punct carierei in MotoGP la finele acestui an.

Subiectul retragerii lui Rossi apare des in prim-plan. Si, pana la urma, este justificat acest lucru. Pana la urma, „Doctorul” este la varsta la care trebuie sa se gandeasca trebuie sa ia in calcul acest lucru. La 40 de ani si cinci luni este decanul de varsta al campionatului. Si ar putea sa-i fie tata talentatului Fabio Quartararo, care are 20 si trei luni. Un  Fabio care nici macar nu era nascut in 1997, atunci cand Vale castiga primul titlu la clasa 125 cmc.

Cea mai proasta jumatate de sezon pentru Rossi

Pe de alta parte, performantele sale sunt inevitabil in declin. Inca se bate pentru podium, insa mai rar pentru victorie. Si, sigur, rezultatele sunt departe de ceea ce a reusit in fantastica sa cariera, marcata de cele 9 titluri mondiale. Locul 8 din Germania a marcat a 36-a intrecere fara succes. Se apropie astfel de acea deceptionanta serie din perioada neagra cu Dugati: 44 de curse fara victorie in 2011 si 2012.

De altfel, ultimul triumf dateaza de la Marele Premiu al Olandei 2017. Cu Yamaha. O motocicleta perfectibila, este adevarat, dar performanta. Marturie stand faptul ca al sau coechipier, Maverick Viñales, s-a impus in Olanda si a fost al doilea in Germania. Fara sa mai vorbim despre cele trei pole position si doua podiumuri succesive in primul sau sezon in MotoGP. Cu o motocicleta preparata de echipa privata Petronas-SRT.

Mai mult, rezultatele pozitive din acest an inseamna doua locuri doi consecutive, in Argentina si SUA. Dupa, locul 6 la Jerez, 5 in Franta, si trei abandonuri consecutive, in Italia, Olanda si Catalunya. Consecinta: 80 de puncte in 9 curse. Ceea ce inseamna cea mai proasta jumatate de sezon de la intrarea in Campionatul Mondial, in 1996. Pana si in catastrofalul sezon 2012 cu Ducati a adunat 82!

Ganduri de retragere?

„Nu-mi convine, dar asta este situatia. Am mai trecut printr-un astfel de moment si am reusit sa-mi revin. Asa ca de ce sa nu ma gandesc ca este posibil sa castig din nou”, spune Rossi. Cel care a decis sa-si reincarce bateriile la Ibiza, alaturi de iubita sa Francesca Novello.

Insa, in discutiile cu jurnalistii, „Doctorul” a recunoscut ca rezultatele l-au facut sa se gandeasca daca mai merita sa duca la bun sfarsit contractul cu Yamaha. Acesta expira, este adevarat, la finele lui 2020, insa Rossi ar putea sa iasa din scena mai repede. Determinanta urmeaza sa fie prima perioada de dupa vacanta. Daca nici atunci lucrurile nu se schimba, nu este exclus sa rezilieze contractul. Caci nu are rost sa isi stirbeasca imaginea cu o serie nefericita.

„Si eu m-am intrebat cat am sa mai concurez. Am facut-o inca de-acum 10 ani, asa ca imaginati-va acum. Totul depinde de rezultate. Daca nu reusim sa ne indeplinim obiectivele, nu are rost sa ne incurcam si sa continuam”, spune Rossi. Pentru a continua: „La un moment dat mi-am pus problema daca ma voi opri dupa o victorie sau voi continua pentru ca-mi place sa pilotez. Era acum un deceniu si am ales al doilea drum. Sunt fericit ca am ales asa. Insa, atunci cand nu voi mai avea aceeasi placere, ma voi opri. Nu pentru ca sunt batran. Eram deja si anul trecut si chiar acum cinci ani”, a concluzionat el.

Rupe Lorenzo contractul cu Honda?

Ramane asadar sa vedem ce se va intampla cu Vale. Ironia sortii sau nu, intr-un moment de cotitura se afla si fostul sau coechipier de la Yamaha, Joge Lorenzo. La 32 de ani, acesta este in convalescenta dupa accidentul din Olanda, in care si-a fracturat vertebrele T6 si T8. Si, se intreaba specialistii, va mai continua, ori va pune punct carierei dupa primul sau sezon la Honda?

Intrebare justificata in conditiile in care locul 11 obtinut in Franta este cea mai buna performanta a sa. In conditiile in care alearga cu motocicleta campioana mondiala. Si pe care coechipierul Marc Marquez a dus-o la cinci victorii, dominand copios categoria „regina”.

„Stilul sau de pilotaj nu se potriveste cu motocicleta. Nu cred ca va reusi sa-si amelioreze performantele si sa isi revina, asa cum a facut la Ducati”, spune Marco Melandri. Este pe 16 la general, dar exista si o alta problema. Cazaturile repetate. Or, dupa 19 sezoane, marcate de succese, dar si de astfel de evenimente, oare rezistenta organismului mai este aceeasi?

Constructorul crede in Jorge

Pe de alta parte, Lorenzo si-a demonstrat capacitatea de a reveni. Dupa un sezon si jumatate de contra-performante, anul trecut s-a impus de trei ori cu Ducati. „Are un ego dezvoltat si-l ajuta sa treaca peste perioadele proaste”, spunea atunci Marc Marquez. Pe asta se bazeaza si cei de la Honda. Care-l asteapta sa renasca.

„Nu stiu nimic despre retragerea sa. Il asteptam sa revina cat mai rapid si sa urce iar in sa. Stim ca este un campion si va lupta sa-si regaseasca forma si motivatia. Suntem aici sa-l ajutam”, spune Alberto Puig, team manager al echipei oficiale Honda. In timp ce Tetsuhiro Kuwata, director HRC, a declarat: „Asteptam sa ajungem la obiectivul nostru comun. Visul nostru este sa avem doi piloti Repsol Honda in fruntea clasamentului pilotilor. Credem in Jorge si ne respectam mereu contractele”. Totusi, Kuwata lasa sa planeze si o umbra de indoiala: „Speram ca si el sa isi respecte contractul, pentru ca, am spus deja, credem in el”.

Si daca totusi pleaca…

Asadar, si aici o afacere de urmarit. Pe de alta parte, sigur, se naste o intrebare. Cine ar putea sa profite de locul lasat liber de cei doi. La Yamaha l-am putea vedea propulsat in postura de pilot oficial pe Quartararo. Dincolo?

Ordinea logica ar vorbi despre Cal Crutchlow si Takaaki Nakagami,de la Honda-LCR. Britanicul, cu statut de pilot semi-oficial si 3 victorii cu RC213V, este favorit. Dar este extrem de inconstant. Motiv pentru care niponul, desi sustinut mai putin, si cu o versiune mai veche a motocicletei, este la numai 17 puncte in spate. Insa, pe de alta parte, acesta n-are vreo victorie in MotoGP. Asa ca decizia este greu de luat.

Mai simple sunt lucrurile in cee ce priveste locul care ar ramane liber la Honda-LCR. Unde deja se speculeaza ca ar ajunge Alex Marquez. Fratele lui Marc domina Moto2, are patru victorii in cinci curse, si l-a pus la punct pe Tom Lüthi. Or Honda ar da o dubla lovitura. Pentru ca deja Ducati a pus ochii pe Marquez 2 si il curteaza insistent pentru echipa Pramac. Una care va alinia anul viitor doua motociclete cu specificatii apropiate de cele ale teamului de uzina.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.