Romaniacs, sau, ca sa ramanem exacti, Red Bull Romaniacs, si-a inceput periplul in off-road. Inca de azi dimineata, de la primele ore. Sa vedem ce ne propun aceste zile de aventura.

Ziua 1, miercuri 31 iulie, – War Zone

Lasam loc imaginatiei sa iti sugereze de ce s-a ales acest nume pentru prima zi de off-road. Din loc in loc, traseul intersecteaza linia frontului din Al Doilea Razboi Mondial. Si se ruleaza pe aceleasi poteci folosite acum peste 100 de ani pentru transportarea armamentului catre transee si pozitiile de lupta.

Traseul clasei Gold masoara 102 km. A inceput cu o bucla dura care include sectiunile numite ”Titanic” si „The Wall”. Locuri in care sunt testate din plin abilitatile riderilor. Urmeaza pauza obligatorie, de 20 de minute, de la punctul de asistenta tehnica. Apoi concurentii clasei Gold au de infruntat portiuni in care vor trebui sa impinga motocicletele. Iar catre finis vor avea parte de zone in care se vor mai putea ”relaxa” si admira peisajul.

Traseul masoara doar 102 km la clasa Gold, 97 km la clasa Silver, 114 km la casa Bronze si 81 km la clasa Iron. Totusi aceasta prima zi de off-road este extrem de intensa si va fi foarte dificila si din pricina temperaturilor ridicate.

Ziua 2, 1 august – Decebal

Aceasta zi a Romaniacs are si ea ceva incursiuni in istorie. Decebal, ultimul rege al Daciei, a ramas in istorie si datorita luptelor duse cu romanii. Poate la fel de aprige cum vor fi si luptele pe care riderii vor trebui sa le duca pentru a ajunge la finis.

Cei de la Gold vor avea un traseu care masoara in total 151 de km. Aproape de final este o sectiune nou introdusa in traseul Red Bull Romaniacs – ”Brother of K2”. De unde provine numele? Ei bine, pentru ca este o urcare care necesita abilitati speciale. Iar orice concurent se va simti ca si cum ai urca pe K2 (al doilea varf ca inaltime de pe Terra – 8,611 m altitudine). Dupa aceasta ”ascensiune” traseul este predominat de sectiuni rapide si fluide.

Zilele finale

Ziua 3, 2 august – Valahia
Traseul acestei zile este predominant in Valahia. Este unul care masoara 142 de km pentru riderii de la clasa Gold. In aceasta zi se ajunge in Muntii Lotrului, iar finisul va fi foarte aproape de Sibiu, in Rasinari.

Ziua 4, 3 august – Sibiu
O zi in care se va urca si se va cobori foarte mult, si in care punctul de service este in Paltinis, la Arena Platos, iar finisul pe dealul Gusteritiei de langa Sibiu. Chiar inainte sa treaca pe sub arcul de finis, concurentii ramasi in concurs vor trebui sa parcurga o urcare aproape verticala. Plus o serie de obstacole ce pot parea o nebunie. Cine va rezista pana aici va putea spune ca a terminat cel mai dificil raliu hard enduro din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.