Sezonul de raliuri începe în România la sfârșitul săptămânii viitoare, primul eveniment fiind tradiționalul Raliul Brașovului – Tess Rally – care va avea loc în 30 martie – 1 aprilie. Marcăm astfel și începutul celei de-a 11-a ediții a Cupei DACIA, care schimbă perspectiva asupra luptei de pe probele speciale în 2017 prin popularizarea modelului Sandero 0.9 TCe, introdus oficial în competiție în 2016.

CNRD: Cupa DACIA 2017 începe în forță cu o listă de înscrieri spectaculoasă Cupa-DACIA-2017-300x200Modelul Sandero cu motorizarea 0.9 TCe respectă noile tendințe de downsizing și este mai actual, mai dinamic și mai atractiv din punct de vedere al imaginii. Echipajele vor evolua, la fel ca în 2016, exclusiv cu anvelope Michelin – cea mai performantă alegere. Complementar acestor caracteristici vine noul design al mașinilor – conceput de Advertising Solution, dar și un nou set de echipament pentru sportivi ce include teamwear și combinezoane TurnOne. Dintre partenerii tehnici reamintim Oreca, principalul furnizor al kit-ului Sandero, dar și Pilot – producător de accesorii auto.

Organizatorul Cupei DACIA, Mach1 Sport Management, își continuă astfel misiunea de a încuraja tinerii să ia startul în motorsport într-un mod sigur și accesibil.

Din cele 50 de echipaje înscrise în prima etapă a Campionatului Național de Raliuri, 13 echipaje vor lua startul în cadrul competiției monomarcă, unde vor concura cu 9 modele Dacia Sandero și 5 Dacia Logan.

Dintre sportivii cu ștate vechi în Cupa DACIA, îi vom vedea la startul primei etape cu Dacia Sandero pe:

  1. Norbert Maior, avându-l anul acesta în dreapta pe Dorin Pulpea – echipaj care va puncta pentru echipa Napoca Rally Academy
  2. Echipajul ieșean Dan Zaharia/Dan Plugaru, și el copilot nou-venit în familia Cupei
  3. Andrei Mitre/Bogdan Iancu
  4. Radu Luca/Mihai Stanciu
  5. Bogdan Talașman, care formează un nou echipaj împreună cu Marcus Andreoiu

Cu Dacia Logan, sportivii care vor puncta doar în clasamentul general sunt:

  1. Vlad Miculici, într-o nouă formulă alături de copilotul brașovean Ervin Sipos
  2. Dar și Viorel Ivan/Dumitru Gheorghe, nelipsiți de la start în toate cele 10 ediții ale Cupei DACIA, lucru pentru care le mulțumim.

 

La prima etapă Cupa DACIA 2017 vor lua startul și 5 debutanți, după cum urmează:

  1. Mihnea Mureșan/Andrei Hicea, continuând formula echipajului de anul trecut, concurând pe o Dacia Sandero
  2. Echipajul feminin Cristiana Oprea/Ioana Stan, care vor concura tot pe o Dacia Sandero
  3. Debutantul piteștean Alexandru Gheorghe, avându-l copilot pe Ciprian Solomon – Dacia Sandero
  4. Tot din Pitești vine și Cristian Timișică, care îl va avea în dreapta pe Mihai Căpeț – Dacia Logan
  5. Ovidiu Costea/Robert Maior – Dacia Logan

 

În 2017 Cupa DACIA va avea alături un vechi partener, care a contribuit la scrierea unei bune părți din istoria competiției din ultimii ani: Unior Tepid. Leader pe piața sculelor industriale de mană, Unior Tepid este cel mai complex program românesc din domeniu, care reunește peste 50 de branduri internaționale de scule. Dintre sponsorii tradiționali reamintim și VIAROM și Mival Class, ce vor susține și anul acesta evoluția echipajelor Cupei DACIA.

Anul acesta vine și cu noutăți în această zonă, unde inaugurăm o colaborare cu RCI Leasing Romania – filială a grupului Renault Credit International Banque, componentă a grupului Renault Dacia Nissan, care sprijină exclusiv vânzările mărcilor sale, peste tot în lume. RCI oferă un portofoliu complet și competitiv de servicii bancare și de leasing, inclusiv asigurarea vehiculelor, asistență rutieră, management de flote, carduri de combustibil sau linii de credit.

Pentru mai multe detalii despre Cupa DACIA puteți vizita site-ul www.cupadacia.ro și pagina facebook Cupa Dacia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.