CompetitiiRaliul Bucovinei se amână, anunță organizatorii

Raliul Bucovinei se amână, anunță organizatorii

Raliul Bucovinei, etapa a treia a Campionatului Național de Raliuri Betano 2021, programată în perioada 16-17 aprilie, se amână. Organizatorul, XS Motor Sport, a remis un comunicat de presă pe această temă.

”Dragi piloți, copiloți și iubitori ai motorsportului,

Avem două vești privind organizarea etapei de Campionat Național de Raliuri Betano din Bucovina. Pentru că suntem siguri că așa ați fi ales și voi, începem cu vestea mai puțin bună. Mult așteptatul eveniment automobilistic nu va mai avea loc la mijlocul lunii aprilie, așa cum a fost anunțat, conform calendarului aprobat de oficialii Federației Române de Automobilism Sportiv.

În ciuda eforturilor organizatorilor, autorităților locale și județene din Bucovina, care au arătat un interes demn de toată aprecierea privind revenirea frumoaselor probe din nordul țării în prim-planul competițiilor automobilistice, și, desigur, ale pasionaților de motorsport din regiune, nu a fost posibilă asumarea organizării evenimentului în perioada stabilită inițial.

Motivele țin, în primul rând, de imposibilitatea asigurării cheltuielilor necesare pentru o competiție de nivel național. pentru că până pe 16 aprilie niciuna dintre primăriile partenere nu va avea aprobat bugetul pentru anul în curs. Repetăm! Voință și implicare există din partea tuturor, inclusiv a reprezentanților Jandarmeriei, Poliției, Pompierilor și a tuturor celor implicați în organizarea unei etape din CNRB.

Am comunicat această situație și oficialilor FRAS, cei de care se leagă speranțele nostre să vă putem oferi și vestea bună, adică cea a reprogramării Raliului Bucovinei în a doua jumătate a anului în curs. Suntem siguri că specialiștii federației, direct interesați și preocupați de dezvoltarea sportului pe patru roți în România, vor găsi cea mai bună soluție pentru ca Raliul Bucovinei să revină în calendarul competițional după 32 de ani, precedenta întâlnire a bucovinenilor cu mașinile de raliu având loc în anul 1989.

Așadar, până la întâlnirea din Bucovina vă urăm tuturor să vă bucurați de celelalte evenimente automobilistice din România și sperăm să vă confirmăm, în cel mai scurt timp, vestea bună din prezentul comunicat”.

De la Best Ride

Magazin

Accesorii și piese pentru 4×4, off-road, SUV, ATV și moto.

Vezi magazinul →

Service autorizat RAR

Echipare off-road, revizii, diagnoză și mecanică generală.

Vezi serviciile →

Închirieri

Mini-rulote și remorci echipate pentru drum lung.

Vezi oferta →

Related articles

Raliul Perla Harghitei: Power Stage-ul va purta numele Árpád Dietrich

Pregătirile pentru ediția cu numărul 29 a Raliului Perla Harghitei au intrat în faza de fine-tuning. Dovadă stă și decizia continuării tradiției ca o specială de referință a competiției să poarte numele Árpád Dietrich,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.