Racing League Romania powered by BMW ne propune, in acest final de saptamana, o noua intrecere. Este vorba despre una gazduita de cel mai dificil circuit permanent din lume, Nürburgring Nordschleife.

„Iadul Verde” – asa cum a fost poreclit de triplul campion mondial de Formula 1, Sir Jackie Stewart – ii va testa pe pilotii virtuali intr-o cursa de 60 de minute. Etapa va fi transmisa live duminica, 12 aprilie, pe pagina de Facebook BMW Romania, si va fi televizata pe Telekom Sport 3 marti, 14 aprilie, de la ora 17.00.

Concurenta, tot mai acerba

Pe masura ce numarul inscrierilor in campionat se apropie cu pasi repezi de borna istorica de 200 de participanti, concurenta devine din ce in ce mai acerba pe serverele oficiale Racing League Romania powered by BMW. Pe langa aceasta rivalitate intre piloti, etapa urmatoare anunta o noua dimensiune a provocarii. Este vorba despre traseul deosebit de dificil din Muntii Eifel.

Se va folosi varianta Endurance Cup, care cuprinde si o portiune din circuitul modern de Grand Prix. Dupa care pilotii se vor indrepta spre bucla nordica, totalizand astfel un total de 24 de kilometri pe tur.

Etapa a cincea va fi unica, rulandu-se intr-o singura cursa de 60 de minute, unde punctele vor fi dublate pentru participanti. Ca de obicei, sistemul de precalificari este implementat in timpul saptamanii, pentru a ordona pilotii pe cele trei servere disponibile, fiecare avand o capacitate maxima de 30 de concurenti.

Incidentele pe pista, in scadere

Ultimele cifre care contorizeaza incidentele pe pista sunt in scadere. Astfel ca echipa de comisari de cursa a avut un numar surprinzator de mic de acrosaje de analizat dupa etapa precedenta de pe Norisring. Desi era de asteptat ca scurtul circuit stradal sa fie scena unor accidente in lant, acest lucru nu s-a adeverit. Cele doua manse au fost deosebit de spectaculoase atat pentru privitori, cat si pentru piloti.

Deciziile ferme continua sa dea un exemplu pentru standardul la care se aspira. Astfel, o suspendare de o etapa este acordata in urma carambolului de la startul primei manse. Majoritatea sanctiunilor au venit in prima cursa, iar acest lucru i-a promovat in puncte pe pilotii care au reusit sa aiba dueluri curate.

Apex Hunters Red, in fruntea ierarhiei

La varful clasamentului se pastreaza componentii Apex Hunters Red, castigatorii ultimelor patru manse din RLR. Cristian Berindea s-a desprins dupa un parcurs aproape perfect la Norisring – o victorie si un loc secund. Coechipierul sau, Andrei Bechir, se afla la doar sapte puncte in spate. In timp ce incidentele il distanteaza putin pe Victor Nicolae, ocupantul locului al treilea.

Alex Cascatau ramane cel mai bun pilot real, pe locul al patrulea, dupa o etapa calma in care a urcat la doar un punct in fata lui Cristian Moisescu. Victor Taras urca si el in ierarhie pana pe pozitia a sasea, urmat de Radu Dumitrescu, Bogdan Moldovan, Leo Borlovan si Bogdan Mutu.

Creste lista premiilor

Victoria de la Nürburgring va fi rasplatita de catre Motul – partener al Racing League Romania powered by BMW. Motul premiaza invingatorul rundei. Si ofera vouchere pentru schimburi de ulei sau obiecte de merchandising. Este vorba despre geci, tricouri, sepci si alte produse Motul.

Crama Histria se alatura Racing League Romania in actualul sezon. Ea va recompensa ocupantii podiumurilor din fiecare mansa cu gusturile alese ale vinurilor dobrogene. Este primul producator de vinuri ce se aventureaza intr-o asociere cu lumea curselor virtuale.

Acest partener deschide noi punti de comunicare pentru RLR si va avea o contributie insemnata intr-un demers de storytelling. Unul care a mai bifat o borna importanta in aceasta saptamana: lansarea podcastului Racing League Romania de catre Alexandru Siclovan si Mihai Fira. Primii musafiri au fost pilotul de motociclism George Catan si instructorul de circuit Andrei Mortila, concurenti cu rezultate notabile inca de la debut in campionat.

Primul episod al podcastului RLR este disponibil aici: bit.ly/RLR_Podcast_E1.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.