Alex Filip incepe un nou sezon de raliuri in Toscana la Rally Città di Arezzo, Crete Senesi e
Valtiberina. Filip este dublu campion in competitia europeana Tour European Rally la categoria 2WD. El va concura impreuna cu Gabi Lazar, copilotul sau, pe un Renault Clio R3T pregatit de echipa italiana Gima Autosport.

Dupa o perioada extrem de dificila, marcata de pandemia de COVID-19, care a dus la
amanarea sau anularea multor competitii, Alex Filip porneste in sfarsit “motoarele” pentru
sezonul 2020. Si a decis sa participe din nou la Tour European Rally (TER). Competitie in care a reusit sa castige titlul la categoria 2WD in ultimele doua sezoane.

“Problemele cauzate de pandemie nu ne-au ocolit nici pe noi. Si a fost foarte dificil sa
strangem bugetul pentru 2020 in conditiile de incertitudine care au planat asupra
evenimentelor internationale, dar si cele legate de anumite restrictii de calatorie. Din fericire lucrurile par ca se indreapta spre o normalitate. Si ma bucur ca putem incepe un nou sezon”, a spus Alex Filip.

Prima etapa, pe drumuri legendare

Prima etapa din Tour European Rally este programata in Italia pe drumuri legendare. Traseul de concurs se suprapune partial cu drumurile folosite in cursa de ciclism Stade
Bianche. O intrecere castigata in weekend-ul trecut de belgianul Wout van Aert.

Rally Città di Arezzo, Crete Senesi e Valtiberina se va desfasura pe 8 si 9 august. Este prima etapa din TER si are o lungime totala de 380 de kilometri. Dintre care peste 70 de kilometri de probe speciale pe macadam.

Alex Filip va participa impreuna cu Gabi Lazar, copilotul sau, pe un Renault Clio R3T pregatit de echipa Gima Autosport. “Impreuna cu echipa italiana Gima Autosport am obtinut titlul la categoria 2WD in TER. Si am decis sa continuam colaborarea. Pentru mine este primul raliu in Italia si va fi o provocare pentru ca este si pe macadam. Voi lua startul impreuna cu Gabi Lazar pe un Renault Clio R3T. Obiectivul meu este sa-mi pastrez trofeul castigat in ultimii doi ani”, a continuat Alex Filip.

A ajuns in Italia

Alex Filip si Gabi Lazar au plecat miercuri spre Italia, dupa ce au trecut fara probleme de
vizita medicala. Testul la COVID-19 a fost negativ. Chiar si asa cei doi inca nu erau
convinsi ca vor putea ajunge in Toscana pentru prima etapa.

“Chiar si cand am aterizat in Italia nu stiam daca vom putea ajunge cu bine la destinatie. Verificarile Politiei de Frontiera au prelungint suspansul cu inca aproape 3 ore. Am ajuns
insa cu bine in Toscana si ne vom bucura din plin de acest raliu. As vrea sa multumesc mai
mult ca oricand tuturor celor care sunt alaturi de noi si in acest sezon”, a mai adaugat Alex Filip.

Vineri, 7 august, sunt programate recunoasterile pentru Rally Città di Arezzo, Crete Senesi
e Valtiberina. Sambata si duminica sunt programate cele 7 probe speciale. Unele dintre ele,
speciale legendare din Italia, incluse in celebrele etape din Campionatul Mondial de Raliuri
in anii 80 – 90.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.