Așadar, patru mașini din România și una din Anglia, cu oameni definiți de Wild Spirit, au pornit în aventura Dincolo de Cercul Polar. 

Nu-i așa că vi s-a deschis apetitul, că visați aventura? Un bob zăbavă și veți avea prilejul să-l ostoiți. Aveți nevoie doar de un automobil și dorința de a pleca la drum. Orice fel de drum.

Restul ingredientelor le veți avea la un click distanță. Prin intermediul Club Best Ride. Care exact asta își propune. În primul rând să adune, laolaltă, cei care împărtășesc această pasiune.

Aceștia vor avea la îndemână instrumentele cu care aventura, din perspectiva mașinii, este mult mai aproape. Oameni dedicați care, pe baza scenariilor și planurilor pe care le aveți, vă vor releva elementele indispensabile. Și vă vor oferi soluțiile să le achiziționați și montați.

Nu vor lipsi nici reperele în ceea ce vă privește. Modul în care se face un plan pentru o astfel de ”ieșire”. Cel în care vă pregătiți fizic sau dezvoltați abilități necesare în situații dificile. Trucuri care vă vor ajuta în momentele cheie.

Apoi, întâlnirile regulate, alături de ceilalți membri și de experți, vă vor permite să evoluați. Iar dacă doza de adrenalină oferită de acestea nu este suficientă, veți putea face pasul către nivelul următor. Precum cei care au pornit în aventura Dincolo de Cercul Polar.

Pregătiri în cheia Wild Spirit

Destinația este țelul tău? Atunci, este limpede, mașina este mijlocul de transport către aceasta. Aventura presupune însă mai mult. Contează fiecare clipă de pe drum. Iar atunci când te oprești, ești una cu natura.

Aventura pe care ți-o dorești și condițiile induse de aceasta sunt repere importante atunci când alegi mașina. Care trebuie să facă față condițiilor de drum și meteo. Inclusiv cu ajutorul unor elemente suplimentare.

În egală măsură tu trebuie să știi ce te așteaptă. În detaliu. Indiferent dacă este vorba despre aventura în natură sau într-o țară străină. Dar și să te echipezi corespunzător. Cu haine, îmbrăcăminte, dar și, dacă vei dormi în natură, cu un cort capabil să îți confere condițiile optime indiferent de vreme.

Iar dacă vorbim despre cort, dacă este prima experiență cu un anumit model, nu te da cunoscător. Pregătirea ta trebuie să includă inclusiv operațiunea de montare. Așa cum a făcut, de altfel, înainte de aventura Dincolo de Cercul Polar și Cosmin Crăciun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.