Bigster Concept este fidel stilului Dacia. Este spațios, robust, pregătit pentru off-road și aventură. Acest SUV prefigurează soluția propusă de Dacia, cu prilejul Renaulution, pentru un vehicul de segment C accesibil la prețul unui model din segmentul inferior.

Valorile Bigster Concept

Bigster Concept încorporează valorile de simplitate, onestitate și autenticitate specifice mărcii Dacia. Cele care au generat în timp în rândurile clienților săi sentimentul apartenenței la o comunitate specială.

Proporțiile sale sunt în egală măsură contemporane și atemporale. Liniile sale simple, lipsite de artificii estetice inutile, inspiră robustețe.

Nu doar dimensiunile exterioare sunt generoase în cazul conceptului Dacia Bigster. Interiorul este la rândul său foarte primitor, fiind printre cele mai spațioase din acest segment. Semnătura luminoasă în formă de Y este de acum mai amplă, accentuând aspectul robust specific modelelor SUV. Un aspect pus și mai mult în valoare de culoarea verde închis a caroseriei.

Bigster Concept nu încorporează artificii de design, precum elementele cromate sau ornamentele cu aspect de aluminiu. Avem de a face cu un SUV autentic, opțiunea asumată în acest caz fiind cea a utilizării de piese din material plastic reciclat pentru toate protecțiile laterale.

Motorizări alternative și hibride

Anticipând un viitor model reprezentativ al gamei Dacia, Bigster Concept poate fi echipat cu motorizări alternative și hibride, asigurând astfel adaptarea permanentă atât la nevoile clienților, cât și la evoluția reglementărilor în domeniul auto.

Conceptul Bigster ilustrează spiritul Dacia – libertatea de deplasare care oferă clienților posibilitatea de a trăi experiențe unice, adevărate și simple. Dacia răspunde astfel, mai mult decât oricând, nevoilor și aspirațiilor reale ale clienților săi, îmbinând oferta unei achiziții raționale cu designul atrăgător.

”Conceptul Dacia Bigster exprimă viitoarea evoluție a mărcii. Este un vehicul care oferă ceea ce este esențial, evocând spiritul de aventură și aducând în plus o tușă “cool”. Bigster este dovada faptului că un vehicul accesibil poate fi și atractiv. Noi, cei de la Dacia, credem acest lucru iar dovada este conceptul prezentat azi”, a explicat Alejandro Mesonero-Romanos, Director de Design Dacia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.