Kia Niro EV va fi lansat in Europa la sfarsitul acestui an.

SUV-ul electric, cu o autonomie de 385 de kilometri, e disponibil deja in Coreea de Sud, iar in America de Nord va fi prezentat la inceputul anului viitor.

De altfel, producatorul sud-coreean a primit mai mult de 5.000 de precomenzi pentru Niro EV pe piata interna de la prima prezentare a vehicului, la inceputul acestui an.

Niro EV va fi cel de-al doilea vehicul electric vandut de Kia dupa Soul EV.

Modelul e dotat cu un acumulator litiu-polimer de 64 KWh, care permite o autonomie de pana la 385 de kilometri; conectat la un incarcator rapid de 100 kW necesita 54 de minute pentru ca bateria sa se reincarce la 80%. Cumparatorii vor putea, de asemenea, sa opteze pentru un acumulator litiu-polimer de 39.2 kWh, cu o autonomie de pana la 246 de kilometri dintr-o singura incarcare.

Puterea este asigurata pe rotile din fata de un motor de 150 kW (204 cai putere), care produce 395 Nm pentru o accelaratie de la 0 la 100 kilometri pe ora in 7,8 secunde.

Niro EV dispune de sisteme avansate de asistenta pentru soferi, in diferite medii si scenarii, pentru a reduce astfel riscul unei coliziuni.

Niro EV se diferentiaza vizual de modele deja existente, Niro Hybrid si Niro Plug-in Hybrid, cu o serie de caracteristici de design exclusive. Fiind inspirat de conceptul Niro EV prezentat la Salonul din acest an de la Las Vegas, exteriorul se bazeaza pe un concept de design „curat si de inalta tehnologie”. Grila sa futuristica si aerodinamica „tiger-nose” are un port integrat de incarcare, purtand un logo Niro „de-bossed”.

Un ecran HMI cu ecran tactil de 7 inchi se regaseste in centrul tabloului de bord, dar a fost actualizat pentru a oferi o serie de caracteristici specifice EV. Noul sistem de infotainment permite proprietarilor sa localizeze punctele de incarcare din apropiere si sa monitorizeze nivelul de incarcare si intervalul ramas. Clusterul de instrumente – un ecran color LCD de 7 inchi – este, de asemenea, unic pentru Niro EV, permitand soferului sa verifice intuitiv modul de conducere si informatia privind sistemul de propulsie EV in miscare.

Consola centrala reproiectata creeaza mai mult spatiu de stocare la baza tabloului de bord pentru elementele mai mici, inclusiv un incarcator wireless pentru smartphone-uri. O lampă este integrata in partea de sus a tabloului de bord, cu o lumina care afiseaza daca acumulatorul se incarca atunci cand este conectat. Astfel, proprietarii pot vedea rapid starea de incarcare a masinii dintr-o privire din afara masinii.

Cand Niro a fost lansat pentru prima data in 2016, noua sa platforma a fost proiectata pentru a gazdui o varietate de motoare avansate. Ampatamentul sau de 2.700 mm asigura ca toti ocupantii au spatiu generos pentru picioare. Are o latime de 1.805 mm si o inaltime de 1.560 mm, in timp ce lungimea este de 4.375 mm, cu un spatiu de incarcare de 451 litri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.