Shooting_Valeo_E-Bike_2020

Valeo este ultimul furnizor de componente pentru industria auto care a decis să intre pe piața bicicletelor electrice. Una într-o creștere accentuată, astfel că a devenit extrem de atractivă pentru companiile importante.

Potrivit oficialilor Valeo, care nu a putut trece cu vederea evoluția vânzărilor de e-Bike din Hexagon. Și a decis să adapteze motoarele 48V pentru electrificarea bicicletelor.

CEO-ul Valeo, Jacques Aschenbroich, a declarat: „Unul dintre principalele noastre obiective strategice este accelerarea expansiunii pe piețele emergente pentru o nouă mobilitate cu emisii zero. Aceasta include segmentul e-Bike, dar, de asemenea, și alte categorii. Vorbim despre vehicule electrice mici de oraș, motociclete electrice și scutere. Valorificăm și adaptăm platformele auto dedicate ADAS (sisteme avansate de asistență pentru șoferi) și electrificării de joasă tensiune (48V).”

Transmisie automată adaptivă

Sistemul Valeo Smart e-Bike integrează atât un motor electric, cât și o transmisie automată adaptivă. Cu acest nou sistem de asistență electrică, bicicleta electronică se adaptează instantaneu. Treptele de viteză se schimbă automat, iar algoritmii sistemului se adaptează imediat la cantitatea de asistență electrică necesară încă de la prima mișcare a pedalei.

Sistemele de propulsie e-Bike 48V completează o gamă complexă a celor de la Valeo. Care a dezvoltat astfel de versiuniu pentru mașini hibride, mașini hibride reîncărcabile, 100% electrice, camioane electrice, vehicule de transport autonome, tricicuri electrice și droizi de livrare.

Valeo a dezvoltat cutia de viteze adaptivă integrată cu 7 trepte în parteneriat cu Efigear. O companie cunoscută în industria bicicletelor electronice ca fost partener de dezvoltare al sistemelor de biciclete electrice Mubea. Complet integrat într-o singură unitate, motorul cu cuplu de 130 Nm sporește puterea pedalei biciclistului.

Sprijin pentru ciclist

Utilizat pe o bicicletă de marfă, asistența electrică Valeo permite unui ciclist care transportă o sarcină de 150 kg să urce pante de 14% fără prea mult efort. Potrivit Valeo, motorul lor electric este, de asemenea, mai eficient decât motoarele 24V sau 36V instalate pe marea majoritate a modelelor e-Bike disponibile astăzi.

Transmisia automată adaptivă utilizează un algoritm pentru a înțelege și a se adapta instantaneu la nevoile fiecărei persoane, ținând cont de stilul acesteia și tipul de drum.  Treptele de viteză se schimbă fără probleme, fără butoane sau manete care trebuie apăsate. Sistemele includ, de asemenea, o funcție antifurt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.