BMW anunță noii coordonatori din departamentul de design, dedicând o echipă și un șef pentru gamele BMW i și BMW M. Marea surpriză este cooptarea designerului șef Skoda în funcția de responsabil pentru modelele din seriile clasice BMW.

BMW l-a ”transferat” pe Jozef Kabaň, designerul șef al mărcii Skoda jozef-kaban-nestandard2-300x225

În luna ianuarie planau zvonuri despre plecarea lui Karim Habib din funcția de director BMW Design. Din 2012 Habib a ocupat această funcție, coordonând estetica exteriorului și interiorului modelelor BMW. Acum BMW confirmă zvonurile plecării sale anunțând noi membri în echipa de design a mărcii, care este condusă de designerul șef Adrian van Hooydonk.
Astfel, de acum Jozef Kabaň (44 de ani) va fi responsabil pentru designul modelelor din seriile clasice BMW, în timp Domagoj Dukec (41 de ani) va conduce echipa care va avea drept sarcină crearea modelelor din gamele BMW i și BMW M. Rolul lui Domagoj Dukec nu surprinde, deoarece el lucrează în cadrul BMW din 2010, a fost implicat în proiectarea designului exterior al modelelor bavareze, iar mai recent și-a adus aportul în estetica modelelor BMW i.

Dintre cei doi nou veniți, Jozef Kabaň este cel care captează cel mai mult atenția la acest moment, prin prisma funcțiilor și creațiilor sale de până acum. El vine la BMW părăsind postul de designer șef al mărcii Skoda, iar notorietatea sa a fost deja clădită prin faptul că este designerul care a trasat formele exterioare ale iconicului Bugatti Veyron.

Pe de o parte cârcotașii pot arăta cu degetul la faceliftul recent al Skodei Octavia, ai cărei ochi dublii în stilul fostei generații Mercedes-Benz Clasa E au stârnit o oarecare controversă. Pe de cealaltă parte designul general al modelelor Skoda, precum Superb, Kodiaq, Octavia sau Fabia, este modern și nu lasă loc de critică, fiindcă nu apelează la extravaganțe. Este un limbaj estetic descris prin simetrie, forme clar trasate și proporții robuste.

Caietul de teme de la BMW va fi, desigur, diferit. Dar diversitatea proiectelor în care a fost implicat în cadrul grupului Volkswagen, îl recomandă pe Jozef Kabaň drept un designer versatil, capabil să se adapteze. Doar timpul ne va arăta ce rol va avea viziunea sa în identitatea BMW. Va fi interesant de văzut dacă Jozef va avea un job plictisitor, în care va folosi mai degrabă o rețetă de evoluție cu pași cuminți a esteticii BMW (așa cum ne-a obișnuit marca germană, cu excepția perioadei Bangle).

Deși Jozef Kabaň este surpriza din echipa de design reorganizată, de fapt rolul crucial s-ar putea să-l aibă de fapt Domagoj Dukec, fiindcă el va trebui să creeze modelele care au rol de vector de imagine, adică BMW i și BMW M. Dacă luăm drept reper conceptul VISION NEXT 100, ne putem aștepta și la exerciții de design spectaculoase. Este plauzibil, considerând că BMW i a avut din fașă un alt ADN estetic față de seriile clasice BMW.

De asemenea, rămâne să aflăm informații despre noile proiecte ale lui Karim Habib. Tot ce ne spune BMW prin comunicatul oficial emis azi este că Habib a plecat din proprie inițiativă. Adrian van Hooydonk adaugă: „În mod natural respectăm decizia lui Karim Habib și îi dorim succes în noua sa provocare de business.”

Sursa: BMWBlog.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.