BMW XM – Mai puternic, mai exclusivist, mai extrovertit: la doar cateva luni dupa inceperea productiei noului BMW XM, BMW M GmbH prezinta varful de gama al primului sau automobil de inalta performanta cu un sistem de propulsie electrificat. Noul BMW XM Label Red reuneste un sistem M HYBRID cu un nou record de putere si accente de design personalizate care isi asigura o prezenta fara egal in gama BMW.

Cu o putere a sistemului de 550 kW/748 CP (generata prin combinatia dintre un motor termic V8 de pana la 430 kW/585 CP si un motor electric integrat in transmisia M Steptronic cu opt trepte care produce pana la 145 kW/197 CP), BMW XM Label Red este cel mai puternic model BMW M realizat vreodata. De asemenea, se afla in fruntea clasamentelor de putere in segmentele Sports Activity Vehicle si Sports Activity Coupé.

BMW XM Label Red raspunde nevoilor si dorintelor unui grup-tinta global – clienti care apreciaza stilul de viata extrovertit si o pasiune pentru performanta maxima intr-un automobil care depaseste conventiile traditionale. Productia va incepe in august 2023 la uzina BMW Group din Spartanburg (SUA). Pentru acelasi perioada este programata o editie exclusiva a varfului de gama, limitata la 500 de exemplare si avand un finisaj exterior BMW Individual in culoarea Frozen Carbon Black metalizat.

BMW XM Label Red va avea premiera mondiala la Salonul Auto International Auto Shanghai din aprilie 2023. China este una dintre cele mai importante regiuni de vanzari pentru BMW XM Label Red, alaturi de SUA si Orientul Mijlociu. Modelul poate fi comandat la dealeri incepand cu 28 aprilie 2023. Pretul de pornire pentru Romania este 195041 Euro cu TVA (163900 Euro fara TVA).

BMW XM Label Red - mai puternic, mai exclusivist, mai extrovertit BMW-XM-LABELREDSistem M HYBRID cu performante de nivel superior si evaluate cu precizie

Sistemul M HYBRID de la BMW XM Label Red demonstreaza performantele electrificarii sistemului de propulsie al modelelir de inalta performanta de la BMW M GmbH. Interactiunea precisa a motorului electric si a propulsorului V8 asigura o livrare instantanee a puterii care creste liniar si continua fara incetare pana la limita superioara a intervalului de turatii.

Aceasta combinatie de motor termic si motor electric este inspirat de conceptul sistemului de propulsie al noului model de curse de anduranta BMW M Hybrid V8, care a debutat cu succes in acest an in cursa de 24 de ore Daytona din seria nord-americana IMSA si urmeaza sa se alinieze la startul altor competitii, inclusiv cea de 24 de ore de la Le Mans in 2024.

Cu o putere a sistemului crescuta la 550 kW/745 CP, noul model de varf depaseste cu 70 kW/95 CP pe cea a versiunii standard BMW XM produsa din decembrie 2022. Cuplul sistemului a crescut cu 200 Nm si acum atinge un varf de 1.000 Nm. Puterea este transferata la drum prin sistemul de tractiune integrala M xDrive.

Motor V8 cu tehnologie M TwinPower Turbo de ultima ora si capacitatea clasica de a urca in turatie

Sistemul M HYBRID al BMW XM Label Red imbina calitatile de avangarda ale electrificarii cu cele traditionale ale unui motor termic cu opt cilindri, cu capacitate de a urca in turatii, cu tehnologie M TwinPower Turbo.

Cea mai recenta generatie a motorului V8 se remarca prin furnizarea de putere extrem de rapida, eficienta crescuta si emisiile minime. Pe langa o galerie de evacuare transversala, dispune si de un arbore cotit intarit, supraalimentare cu o supapa de evacuare controlata electric, alimentare cu ulei imbunatatita si separare optimizata a uleiului.

In BMW XM Label Red, propulsorul V8 aduce o contributie si mai mare la puterea sistemului generata in tandem cu motorul electric. Puterea maixma este de 430 kW/555 CP la 5.600 rpm. Cuplul maxim este de 750 Nm – o crestere cu 100 Nm fata de motorului versiunii BMW XM standard – si este disponibil pe o banda de turatii extrem de larga de la 1.800 la 5.400 rpm.

Cu doua clapete controlate electronic si reglabile continuu, sistemul de evacuare sport al BMW XM Label Red ofera un raspuns plin de emotie la livrarea puterii motorului cu o vibratie si o energie care nu sunt asociate in mod normal cu un propulsor cu opt cilindri. Acustica motorului are, asadar, o calitate deosebita, asigurata de cele doua perechi de tevi de esapament duble, fiecare orientate vertical.

Livrare instantanee a puterii: motor electric cu treapta inovatoare de demultiplicare

La fel ca motorul V8, motorul electric al sistemului M HYBRID foloseste, de asemenea, tehnologie inovatoare pentru a oferi o imbunatatire clara a performantei. Motorul sincron AC este integrat, impreuna cu electronica de putere, in transmisia M Steptronic cu opt trepte si, in stilul acum familiar al motoarelor electrice, raspunde la orice apasarea a pedalei de acceleratie cu livrarea instantanee a puterii.

Motorul electric contribuie cu pana la 145 kW/197 CP la puterea maxima a sistemului de la BMW XM Label Red si dezvolta un cuplu nominal de 280 Nm. O treapta de denultiplicare brevetata de BMW este utilizata pentru a creste cuplul produs de motor pana la un maxim efectiv de 450 Nm la intrarea transmisiei pentru motor. In acest fel, motorul compact este capabil sa ofere tipul de crestere a cuplului care ar putea fi obtinut in mod normal doar folosind o unitate mult mai mare si mai grea.

Acumularea imbunatatita a puterii rezultata din etapa de preangrenare intre rotorul motorului electric si arborele de intrare al transmisiei poate fi simtita clar atat la demaraj, cat si la utilizarea unui impuls rapid de viteza. Combinat cu livrarea optimizata a puterii motorului V8 si capacitatea acestuia de a urca in turatii, aceasta produce performante exceptionale.

BMW XM Label Red are nevoie de doar 3,8 secunde pentru a sprinta de la 0 la 100 km/h. Viteza sa maxima este limitata electronic la 250 km/h, dar creste la 290 km/h la masinile cu M Driver Package, disponibil optional.

Pe langa faptul ca ofera un efect de impuls electric in timpul acceleratiei, motorul electric indeplineste si un rol de sustinere la sarcini constante, contribuind la cresterea eficientei motorului termic. Acest lucru face ca BMW XM Label Red sa ofere un consum mediu de benzina de 1,6-1,7 l/100 km in ciclul de testare WLTP, un consum combinat de energie electrica de 33,0-34,5 kWh/100 km si emisii de CO2 de 35-39 g/km.

Baterie puternica de inalta tensiune, BMW lconic Sounds Electric, unitate de incarcare combinata si management predictiv al caldurii

Motorul electric este alimentat de o baterie litiu-ion de inalta tensiune integrata in zona de sub caroserie, care este un produs al tehnologiei BMW eDrive de generatia a cincea. Bateria litiu-ion se remarca prin densitatea ridicata de energie. Ofera un flux constant de putere pe o gama larga de temperaturi si chiar si sub sarcinile ridicate aduse de un stil de condus deosebit de sportiv. Are un continut de energie net de 25,7 kWh. Impreuna cu eficienta excelenta a motorului electric si sistemul de management inteligent al energiei, aceasta permite o autonomie electrica de 75-83 de kilometri in ciclul WLTP.

Prin urmare, BMW XM Label Red poate parcurge atat calatoriile prin oras, ci si pe traseele extraurbane fara emisii la nivel local si aproape silentios. Viteza maxima care poate fi atinsa in modul electric este de 140 km/h. Livrarea puterii motorului electric beneficiaza, de asemenea, de o coloana sonora proprie, sub forma BMW lconicSounds Electric dezvoltata ca parte a colaborarii dintre BMW Group si renumitul compozitor Hollywood Hans Zimmer.

Unitatea de incarcare combinata a sistemului M HYBRID permite incarcarea cu curent alternativ de pana la 7,4 kW. Aceasta inseamna ca bateria de inalta tensiune poate fi reincarcata complet in 4,25 ore.

Gestionarea predictiva a caldurii reduce timpii de incarcare prin incalzirea sau racirea inteligenta a bateriei. Sunt furnizate standard atat incarcatorul rapid flex-charger pentru utilizare cu prize casnice sau industriale, cat si cablul de incarcare Professional. Acest cabluri pot fi pastrate in portbagaj intr-o geanta eleganta si exclusiva, securizata in portbagaj printr-o combinatie carabiniera-centura pentru protectie la impact.

Tractiune suprema, performante captivante: M xDrive si diferential M Sport

Sistemul de tractiune integrala M xDrive transfera inteligent puterea generata de motorul termic si de motorul electric catre toate cele patru roti cu precizie, rapiditate si proactiv. Sistemul are o configuratie orientata spre puntea spate, care imbunatateste agilitatea BMW XM Label Red si este deosebit de pronuntata in modul 4WD Sport.

Cand sistemul DSC (Controlul Dinamic al Stabilitatii) a fost complet dezactivat, modul 4WD Sand optimizat pentru tractiune – conceput special pentru condus peste dune, zapada sau alte suprafete similare – poate fi activat prin meniul M Setup.

Sistemului M xDrive este sustinut deun diferential blocant controlat electronic pe puntea spate, care imbunatateste suplimentar tractiunea, agilitatea si stabilitatea directionala. Diferentialul M Sport ofera o distributie complet variabila a cuplului motor intre rotile de pe puntea spate.

Reglarea sasiului specifica modelului, management integrat al dinamicii transversale

Cel mai puternic automobil BMW M omologat pentru sosea facut vreodata impresioneaza nu numai prin puterea unica a sistemului sau M HYBRID, ci si prin atributele sale de condus. BMW XM Label Red face fata fiecarei provocari cu un echilibru si o siguranta remarcabile, fie ca isi demonstreaza performantele in mod evident sportive, fie ca ruleaza cu usurinta (cu emisii locale zero, daca se doreste), isi invita pasagerii sa se relaxeze confortabil in calatorii lungi sau sa se aventureze in regim off-road.

Tehnologia sofisticata a sasiului masinii ii confera o varietate extraordinara de atribute, de la dinamica la confort pe distante lungi, si este adaptata la caracteristicile de performanta personalizate ale sistemului de propulsie cu precizia pentru care modelele BMW M sunt renumite.

Echiparea standard pentru BMW XM Label Red include suspensie adaptiva M Professional – cu amortizoare controlate electronic si stabilizare activa a ruliului cu Active Roll Comfort pentru a elimina ruliul caroseriei pe o parte a automobilului – si Directie Integrala Activa.

Sistemul de franare M Sport cuprinde frane cu etrier fix, cu sase pistoane, pe puntea fata si versiuni cu etrier flotant, cu un singur piston, pe puntea spate. Acesta face pereche cu sistemul de franare integrat de ultima generatie este asigurata de combinatia perfect integrata dintre motorul electric car functionaza ca generator si frana mecanica convetionala. Conducatorului poate alege dintre doua setari de raspuns al franei.

Asemenea sistemului de tractiune integrala M xDrive, diferentialul M Sport, stabilizarea activa a ruliului si sistemele de control al directiei, sistemul de control al patinarii rotilor integrat in managementul motorului (ARMB) si functia Performance Control sunt conectate cu managementul central al dinamicii transversale.

Aplicarea integrata a tuturor sistemelor de propulsie si sasiu impreuna cu reglarea fina efectuata pe diferite tipuri de drumuri – de la condus urban la drumuri nationale si autostrazi – este facuta cu ajutorul competentei in motorsport a BMW M GmbH si are ca rezultat o experienta de condus bine rezolvata in fiecare situatie si cu fiecare configuratie.

Design extrovertit cu detalii exclusive

Din punct de vedere stilistic si tehnic, BMW XM Label Red duce primul model de la legendarul BMW M1 care a fost conceput doar ca o masina de inalta performanta de la BMW M GmbH intr-un teritoriu si mai exclusivist.

Proportiile musculoase ale unui Sports Activity Vehicle dinamic converg cu un design exterior extrovertit, cu suprafete mari, linii clare si o parte frontala rezervat modelelor BMW de lux. In plus, sunt prezent si accente de design care subliniaza caracterul singular al BMW XM Label Red ca automobil concentrat pe atingerea celor mai inalte varfuri de performanta.

Caracteristicile distinctive ale variantei XM care maximizeaza performanta includ o banda de accent in Toronto Red metalizat sau o banda de accent neagra. Utilizarea rosului se extinde si la emblemele modelului si la insertiile pentru jante.

BMW XM Label Red este echipat standard cu jante de 21 de inchi, din aliaj usor. Contururile pentru grila BMW M si elementele difuzorului sunt de culoare negru lucios.

Spectrul de nuante pentru exteriorul caroseriei, disponibile pentru noul model, cuprinde una uni si opt variante metalizate. De asemenea, clientii pot alege dintre peste 50 de finisaje speciale BMW Individual, inclusiv noile BMW Individual Urban Green, BMW Individual Petrol Mica metalizat, BMW Individual Anglesey Green metalizat si BMW Individual Sepia metalizat.

Noul configurator BMW Individual (la https://individual.bmw-m.com) este disponibil pentru prima data de la inceputul comenzilor pentru BMW XM Label Red pentru a ajuta clientii in procesul de selectie a culorii exteriorului. Automobilul este reprezentat extrem de realist in vopseaua selectata de client pe fundalul BMW M Town. Poate fi vizionat din diverse unghiuri si cu ajutorul unui videoclip la 360 de grade.

Varianta in editie limitata a BMW XM Label Red – dintre care doar 500 de exemple vor fi lansate la nivel global – maximizeaza factorul de exclusivitate cu un stil si mai expresiv. Toronto Red metalizat pentru conturul grilei BMW M si insertia difuzorului spate creeaza elemente de design suplimentare care se combina cu un finisaj al caroseriei in culoarea BMW Individual Frozen Carbon Black metalizat. Contrastul accentelor de culoare lucioasa fata de suprafetele mate stralucitoare face ca exteriorul BMW XM Label Red sa iasa puternic in evidenta.

O schema de culori negru/rosu confera o nota atragatoare si sportiva interiorului BMW XM Label Red. Tapiteria tridimensionala distincta si ornamentele pentru montantii caroseriei au suprafete negre.

Rosul este folosit pentru a aduce un plus de exclusivitate sectiunilor superioare in forma de romb ale spatarelor si tetierelor integrate ale scaunelor pentru conducator si pasagerul din fata si scaunele exterioare din spate. Acest lucru este completat de cusaturi de contrast rosii pentru suprafetele negre ale scaunelor, panoului de bord, ornamentele usilor si consola centrala, precum si accente rosii pentru orificiile de ventilatie.

Printre celelalte caracteristici exclusive ale interiorului BMW XM Label Red se numara o emblema rosie „XM” sub displayul central si o banda ornamentala de interior cu efect satinat din fibra de carbon, cu fire de accent rosii si albastre care o evidentiaza ca un automobil M. In interiorul variantei in editie limitata a Label Red, clientii vor gasi o placa sub displayul central cu inscriptia „1 of 500”.

Cockpit de masina sport cu ecran central curbat BMW; M Lounge in spate

BMW XM Label Red - mai puternic, mai exclusivist, mai extrovertit bmw-xmScaunele multifunctionale M, genunchierele, continutul specific M de pe ecranul central curbat BMW si Head-Up Display disponibil standard, maneta selectorului de viteze M si un panou de control specific M pe consola centrala sunt caracteristicile principale ale cockpitului in stilul unei masini sport, optimizat pentru a oferi o experienta de performanta bogata la bord.

Butonul M Hybrid este folosit pentru a selecta modul de operare dorit pentru sistemul de propulsie, in timp ce butonul Setup ofera acces direct la configuratia sistemului de propulsie, a sasiului, a directiei, a sistemului de franare si a sistemului M xDrive, dar permite si ajustarea nivelului de recuperare al energiei la franare.

Volanul M din piele are elemente decorative in crom negru, plus butoane M si clapete de schimbare a vitezelor cu incrustatii de carbon ale caror simboluri plus si minus sunt rosii. O caracteristica speciala exclusiva a BMW XM Label Red este simbolul care identifica modul Boost de pe clapeta de schimbare a vitezei de pe partea stanga.

Sentimentul de spatiu generos, materialele de inalta calitate si designul extravagant transforma zona din spate a BMW XM Label Red intr-o M Lounge exclusivist. Optional, spatarele incalzite care se extind bine in lateralul habitaclului si pernele din piele Merino cu cusaturi contrastante rosii si o emblema „XM” contribuie la experienta de confort.

Plafonul iese in evidenta prin structura sa unica de prisma tridimensionala si de cadrul care foloseste 100 de unitati LED pentru iluminare. Iluminarea ambientala, controlul automat al climatizarii pe patru zone, sistemul de sonorizare Harman Kardon surround si sistemul Travel & Comfort sunt dotari standard, in timp ce lista de optiuni include sistemul de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond surround cu amplificator de 1475W si patru difuzoare suplimentare in zona plafonului.

Sisteme avansate de asistenta pentru conducator; BMW Live Cockpit Professional standard

BMW XM Label Red ofera clientilor o selectie larga de sisteme avansate pentru condus si parcare autonome. Printre tehnologiile disponibile standard se numara Driving Assistant, care cuprinde avertizare de coliziune frontala, avertizare de parasire a benzii, inclusiv revenirea pe banda cu asistenta la directie, asistentul de evitare cu schimbarea benzii, asistentul de alerta si sistemul Speed Limit Info.

Oferit ca optiune, Driving Assistant Professional aduce tempomatul activ cu functie Stop&Go impreuna cu functii precum asistentul de control al directiei si al benzii, precum si (functii care nu sunt disponibile in Romania) recunoasterea fazelor semaforului, asistenta automata pentru limitarea vitezei si navigatie activa.

De asemenea, Parking Assistant Plus face parte din specificatiile standard. Alaturi de asistentul de marsarier, acest sistem adauga Parking View, Panorama View fata si spate si 360 View la repertoriul de functii.

BMW XM Label Red vine echipat standard cu BMW Live Cockpit Professional, care aduce cea mai recenta generatie a experientei multisenzoriale in automobil BMW iDrive, bazata aici pe o versiune specifica M a sistemului de operare BMW 8.

Cu grupul complet digital de ecrane si Asistentul Personal Inteligent BMW, noul BMW iDrive a fost orientat in mod deliberat catre controlul tactil si prin gesturi, precum si dialogul folosind limbajul natural.

BMW Live Cockpit Professional include, de asemenea, sistemul de navigatie BMW Maps bazat pe cloud. BMW Digital Key Plus, disponibila optional, le permite clientilor sa blocheze si sa deblocheze BMW XM Label Red folosind Apple iPhone prin intermediul tehnologiei radio cu banda ultralarga (UWB) imbunatatita din punct de vedere al securitatii.

Integrarea smartphone-ului pentru Apple CarPlay® si Android Auto™, functionalitatea personalizata BMW ID si un eSIM conceput pentru tehnologia mobila 5G sunt, de asemenea, disponibile pentru utilizare.

Toate datele referitoare la performante, consumul de combustibil/energie electrica si emisiile sunt provizorii.

Toate variantele de model, caracteristicile de echipare, datele tehnice si cele privind consumul de combustibil/energie electrica si emisiile mentionate se refera la oferta de pe piata germana. Dimensiunile si masuratorile se refera la automobilele cu configuratie de baza in Germania. Acestea pot varia in functie de dimensiunea jantelor/anvelopelor si de echipamentele optionale selectate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.