CNVC

CNVCD 2019 se pregateste pentru etapa a doua. Pilotii licentiati in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop isi continua periplul pe ”coastele” transilvanene. Ei vor poposi, dupa prima etapa de la Rasnov, la doar 25 de km de Valea Cetatii, la Moeciu de Sus – statiunea Cheile Gradistei.

Cea de-a doua etapa a CNVCD se va desfasura pe un traseu nou pentru cursele de viteza pe traseu montan din Romania. Este vorba despre traseul turistic care face legatura intre cele doua resorturi ale statiunii, respectiv intre Moeciu si Fundata.

CNVCD ajunge in Mica Elvetie

Cunoscuta printre turisti sub denumirea de ”Mica Elvetie” de la Fundata, statiunea turistica – sportiva Cheile Gradistei, situata intre celebrii munti din curbura carpatica Bucegi si Piatra Craiului, este cunoscuta in principal de sportivii practicanti de sporturi de iarna. Aici au loc, an de an, etape de campionat national si de Cupa Mondiala de biatlon. Iar acum, in premiera, va gazdui o etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta. Intrecerea se va derula in perioada 17 – 19 Mai 2019 sub titulatura Cupa Cheile Gradistei – TOTAL.

”De ani buni suntem gazde primitoare pentru sportivii practicati de sporturi de iarna desfasurate sub egida Federatiei Internationale si Romane de Schi Biatlon. Acum suntem onorati sa punem si la dispozitia Federatiei Romane de Automobilism Sportiv logistica bazei noastre sportive. De aceasta data pentru o competitie sportiva auto din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta. Dorim sa-i asiguram pe sportivii participanti ca la prima editie a Cupei Cheile Gradistei – TOTAL vor beneficia de toate conditiile de confort si securitate pentru a se concentra doar la performanta sportiva.

Pe spectatori ii asteptam, de asemenea, sa ia parte la o competitie sportiva de nivel national. Vor beneficia de sectoare special amenajate unde, in deplina siguranta, isi vor putea aplauda favoritii. Speram din toata inima ca sportivii si familiile lor, oficialii, reprezentantii media si spectatorii vor petrece un weekend minunat in complexul turistic Cheile Gradistei. Va asteptam cu drag!” a declarat domnul Ovidiu GARBACEA, Director general al Complexului Turistic Cheile Gradistei.

Conditii optime

Comisiile de Securitate si de Coasta din cadrul FRAS s-au implicat alaturi de clubul organizator in vederea gasirii de solutii sportive si de securitate pentru desfasurarea in conditii optime a etapei. ”Ma bucur ca apar competitii noi in campionatele FRAS. Acestea sunt dovada ca ne dezvoltam si vor aduce in viitor o crestere si mai mare a nivelului de organizare. Am ramas impresionat de modul in care s-a dezvoltat zona Cheile Gradistei. Sunt sigur ca familia Vitezei in Coasta va avea un weekend frumos in cadrul etapei a doua din CNVC 2019”, a declarat Norris Mageanu. Reamintim, Presedintele FRAS este si Presedinte Interimar al Comisiei de Coasta.

Organizatorii se asteapta ca iubitorii de motorsport sa fie prezenti si la Cheile Gradistei cel putin in numar la fel de mare ca si la etapa precedenta de la Rasnov. La fel ca la etapa precedenta, pentru spectatori vor fi amenajate zone speciale si sigure de vizionare. In plus, de acum bine cunoscutul FAN-Bus va avea si un ajutor, un microbuz pentru transportul spectatorilor. Transmisii live, studio TV si radio cu rezultate live vor fi disponibile, de asemenea, in weekend-ul 18 – 19 Mai 2019.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.