Top sfaturi de mers pe ploaie a ajuns si la episodul doi. Ieri v-am povestit despre echipament si motocicleta. Astazi sugestiile privind modul in care trebuie sa mergeti in conditiile de ploaie.

Aderenta

Fara ploaie. Aderenta scade in sezonul rece chiar si in conditiile in care nu ploua. Cauciucul este rigid, iar asfaltul poate sa fie umed fie de la intemperiile din zilele precedente, fie de la ceata/bruma. Este bine sa circulati cu atentie in primul sfert de ceas.

Aparitia ploii. Daca apare ploaia, trebuie sa fiti deschisi la ideea de a opri. Daca ai de parcurs un drum mai lung, opreste-te, incalzeste-te, usuca-te si pleaca la drum cand conditiile sunt mai bune.

Insa, chiar si daca este vorba despre un drum uzual, in top sfaturi este acela de a te opri. In primele 20 de minute dupa aparitia ploii uleiul din asfalt se ridica deasupra peliculei de apa si suprafata drumului devine extrem de alunecoasa. Chiar daca ploaia nu a incetat, este timp suficient pentru ca uleiul si substantele din asfalt sa ajunga pe marginea drumului.

Cum sa mergi
Abordare generala

Va recomandam sa faceti un curs de offroad riding, chiar daca nu va propuneti sa iesiti in natura. Oricine va da sfaturi va va spune ca ajuta la abordarea suprafetelor mai putin bune.

Inveti spre exemplu ca trebuie sa-ti pastrezi corpul relaxat si natural. Sau cum sa-l muti pentru a avea centrul de greutate plasat optim. Cand sa ai torsul mai aproape de rezervor sau, dimpotriva, sa pui greutatea pe “scarite”.

Tot acolo vei invata ca trebuie sa tii motocicleta cat mai dreapta pentru o aderenta eficienta. Ca trebuie sa creasca distanta dintre voi si ceilalti participanti la trafic. In plus, sa mergeti cu viteza care va permite sa anticipati provocarile si sa folositi mijloacele necesare pentru a le depasi.

Altfel, nu te lasa infuentat de faptul ca pe ploaie, o spun toate studiile, soferii conduc mai prost. Este un fapt si are la origine cresterea numarului de factori disturbatori. Este pierdere de timp si risipa de energie mentala sa iti indrepti atentia asupra celorlalti. Mai bine iti mentii calmul si te concentrezi la drum.

Sfaturi pilotaj

A. Tine motocicleta cat mai dreapta, pentru o aderenta eficienta. In viraje, pentru a evita micsorarea zonei de contact si pentru a creste aderenta, scoate capul in afara motocicletei si apasa pe scarita opusa virajului.

B. Nu trebuie sa bruschezi comenzile. Accelereaza progresiv. Iar pe linie dreapta poti schimba treapta putin subturat pentru a avea o viteza de croaziera mai mica. Si nu ezita sa folosesti tehnica off road de a trage ambreiajul pentru a avea siguranta ca nu ai pus prea multa putere pe roata.

C. Inainte de a frana, pisca frana spate pentru a-i averiza pe cei din spate. Apoi franeaza usor, repetat, caci astfel cureti si discurile. Astfel, strangi mai intai maneta putin, ca sa transferi centrul de greutate pe fata, iar apoi cand faci manevra de incetinire, nu apesi mai tare, asa cum o faci pe uscat, ci cu aceeasi forta.

Pericole

Fara indoiala, si daca ai scapat de acele 20 de minute initiale, principalul pericol este apa.

  1. Evita sa mergi pe mijlocul drumului. Este zona cea mai alunecoasa.
  2. Ai grija la acvaplanare, incearca sa mergi cat mai constant.
  3. Evita baltile! Ele pot acoperi gropi, guri de canal, ori sa aiba pe fund depuneri care favorizeaza derapajul.
  4. Atentie si la frunzele cazute pe asfalt. Si ele maresc riscul derapajului.
  5. Pe ud, o atentie ridicata trebuie avuta si la schimbarea benzilor (din pricina marcajelor), in zonele cu piatra cubica, asfalt decopertat, placi metalice sau de drum „peticit”.
  6. Liniile de tramvai abordeaza-le, mai mult ca oricand, perpendicular, iar in cazul canalelor sau placilor metalice, franeaza inainte de a ajunge pe suprafata lor.
  7. Atentie la depasirea vehiculelor mari. Pentru ca ele abat o „ploaie” suplimentara asupra voastra.

Este bine sa evitati pe cat posibil aceste pericole. Daca nu ati reusit insa la timp, nu va panicati si, mai ales, nu atingeti franele. Mergeti cu viteza constanta in pozitie verticala si stabila!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here