Mani Gyenes a avut parte de o nouă etapă dificilă. Cea de-a cincea, Riyadh – Al Qaisumah, care a însemnat 456 km de specială și 206 km de legătură.

”O probă lungă, cu multe sectoare dificile. Cu dune de diverse dimensiuni. Dar și cu o mulțime de zone în care vântul a săpat trepte în dune. Astfel că erau greu de anticipat pericolele pe care urma să le găsesc. Plus dune cu nisipi ud în anumite zone, ca urmare a ploilor din ultima vreme. Li s-au alăturat zone rapide, platouri cu nisip și mici văi. A fost extrem de dificil, în special acolo unde terenul nisipos era moale”, spune Mani.

Mani Gyenes, o etapă cinci dificilă Mani-Gyenes-etapa-5_2-1024x683

Locul 4 după etapa cinci

Mani Gyenes a terminat etapa pe locul 4 la Malle Moto, la 12:33 de învingător, italianul Maurizio Gerini. În fața sa s-au clasat și cehul Roman Krejci și lituanianul Arunas Gelazninkas. În urma acestui rezultat, după cinci runde, clasamentul general al categoriei este următorul:

Top 5 Original by Motul – după etapa 5 din 12

Maurizio Gerini (ITA) 22h 56 min 4 sec
Aruns Gelazninkas (LTU) +07 min 14 sec
Roman Krejci (CZE) +16 min 27 sec
Emanuel Gyenes (ROU) +28 min 59 sec

Pe 33 la general, pe 3 la Marathon

La general, runda i-a revenit lui Kevin Benavides, cel care, cu acest prilej, a preluat și conducerea în clasamentul general. Mani a terminat pe locul 33, la 55:47 de timpul realizat de învingător. În clasamentul general ocupă același loc 33, având de recuperat circa jumătate de oră pentru a termina în Top 30. De altfel, în condițiile în care pilotul român revine după o accidentare, acesta a fost obiectivul său pentru întrecerea din acest an.

Mani Gyenes, o etapă cinci dificilă Mani-Gyenes-etapa-5_3-1024x683

La Marathon, spaniolul Tosha Schareina a fost cel mai rapid în această etapă. El este și pe prima poziție a clasamentului după parcurgerea primelor cinci etape. Pe doi este cehul Roman Krejci, în timp ce Mani Gyenes ocupă ultima treaptă a podiumului. Are de recuperat 13 minute față de Krejci, în timp ce avansul față de a patrulea clasat este de aproape o oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.