Al-Attiyah a trecut la atac în etapa cu numărul 8 a Dakar 2021, a doua secțiune a probei maraton. Și-a trecut în cont victoria cu numărul 40 în istoria participărilor în această competiție. Și pune presiune mai mare pe liderul Peterhansel.

O regiune specială

Regiunea Neom se poate lăuda cu unele creații impresionante: cele ale formațiunilor sale geologice antice. Canioanele, stâncile și munții au reprezentat ambianța pentru competitorii care, trecând peste dificultățile de navigație, și-au croit drum către finiș.

La începutul specialei, au avut parte de secțiuni cu roci ascuțite. Care au pus la grea încercare pneurile. Iar piloți precum Toby Price și Sam Sunderland ar putea depune mărturie. Ca și, în cursa auto, Sébastien Loeb.

Cursa pe scurt

„Nacho” Cornejo a preluat conducerea în clasamentul general moto cu un avans de numai o secundă la finele etapei de la Sakaka. Pornit din postura de deschizător, una nu tocmai favorabilă, chilianul a reușit cel mai bun timp și în etapa a 8-a. Și și-a mărit avantajul față de Toby Price la 1’05” după a doua jumătate a etapei maraton. Și a demonstrat că nu pare deranjat că abordează ultimele patru zile ale raliului în poziția de lider.

În cursa auto, maturitatea a fost cea care a ieșit în evidență. Nasser Al-Attiyah a câștigat cea de-a 40-a specială din carieră și continuă să exercite o presiune constantă asupra lui Stéphane Peterhansel. Cel care conduce acum cu un avans de 5’50”. Până în prezent, pilotul X-Raid a rezistat atacurilor rivalului său din Qatar. Este limpede însă că nu-și poate permite vreo greșeală dacă dorește să încheie competiția pe primul loc.

Un exemplu al faptului că și cea mai mică problemă poate să coste vine din partea lui Aron Domżała. Cel care nu mai este lider în categoria vehiculelor ușoare din cauza unei probleme mecanice. Austin Jones a profitat de ghinionul pilotului polonez pentru a ajunge în vârful clasamentului general. El are un avans de 9:22 în fața lui Seth Quintero și de 19:42 față de „Chaleco” López. Cel din urmă și-a trecut în cont cea de-a patra etapă din Dakar 2021. Și arată că este determinat să recupereze timpul pierdut.

La categoria quad, lupta pentru victorie este acum între Manuel Andújar și Alexandre Giroud. Argentinianul are pentru moment un avans de 19:43 în fața francezului. Cel care s-a impus în etapa cu numărul 8 și a ajuns la patru succese în 2021 dacă punem la socoteală și prologul. Iar în cursa camioanelor, Kamaz a monopolizat podiumul, Shibalov fiind cel care s-a impus. Ordinea din clasamentul general nu s-a schimbat, la conducere rămânând Dmitry Sotnikov.

Performanța zilei

Echipajele Abu Dhabi Racing, Cyril Despres/Mike Horn și Sheikh Khalid Al-Qassimi/Xavier Panseri, cresc ritmul. Înainte de etapa a 8-a, Cyril Despres, care profită de acest Dakar pentru a colecta cât mai multe date, nu reușise să urce mai sus de locul 6. Acum, Despres, care a câștigat de cinci ori Dakar la categoria moto, și-a îmbunătățit performanța. A fost vreme bună pe locul patru. Pentru a termina etapa pe cinci, după ce a fost devansat chiar de colegul său.

Tristețe pentru Domzala

Aron Domżała și Maciej Marton au terminat în Top 5 în cinci dintre cele șapte etape disputate până acum. O performanță în creștere după ce anul trecut ieșea din cursa pentru victorie încă din etapa a doua. Atunci când, plecat de pe prima poziție, pierdea patru ore.

Duo-ul polonez care concurează cu un Can-Am, a câștigat din nou o specială în 2021 și s-a aflat în fruntea clasamentului general. Cu toate acestea, ghinionul a lovit din nou. De data aceasta sub forma unei probleme mecanice. Domżała a pierdut mai mult de jumătate de oră din cauza incidentului. A pierdut astfel primul loc în clasamentul general și și-a văzut, în bună parte, compromise șansele la victorie. Sigur, fiind la jumătate de oră de lider, mai are speranțe de a câștiga. Dar trebuie să evite orice greșeală de-acum.

Statistica zilei: 40

În 2007, Nasser Al-Attiyah a câștigat prima sa specială în Nema, alături de Alain Guéhennec, la volanul unui BMW X-Raid. De atunci, nu a existat un singur Dakar în care să nu simtă gustul victoriei cel puțin o etapă. Ceea ce înseamnă 14 ediții consecutive. Și o ispravă pe care nici un alt conducător auto nu a realizat-o în istoria raliului. În drumul spre Neom, pilotul din Qatar a obținut cea de-a 40-a victorie de etapă din carieră. Și este pe poziția a 3-a în clasamentul all-time. După Ari Vatanen – 50 și Stéphane Peterhansel – 47.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.