Baja Portalegre 500 pune punct final editiei 2019 in FIA World Cup for Cross Country Bajas. Competitia se va incheia pe 26 octombrie si reprezinta etapa cu numarul 7 din calendarul stagiunii.

Aflata la a 33-a editie, Baja Portalegre 500 va decide si numele noului campion. Lupta este extrem de interesanta, nu mai putin de trei echipaje, despartite de doar 3 puncte, avand sanse la titlul suprem.

Lupta in trei pentru titlu

Rusii Vladimir Vasilyev si Konstantin Zhiltsov (Toyota Hilux Overdrive) ocupa primul loc, cu 112 puncte in cont. Ei n-au reusit nicio victorie in cele 6 etape de pana acum, dar au adunat puncte cu cerbicia furnicutelor gratie unei constante deosebite. Au fost pe podium de cinci ori si niciodata nu s-au clasat mai jos de locul 5. Si, laureati deja aici, in 2014, atunci cand competitia era in calendarul comun rally si baja, spera la un rezultat care sa le permita sa devina campioni.

Pe locul secund, la un punct in spate, sunt Orlando Terranova si Ronnie Graue. Cei doi si-au trecut in cont trei victorii si un loc doi in cele cinci etape in care au luat startul. Ei alearga pentru MINI John Cooper Works Rally, ca si echipajul de pe locul trei, Jakub Przygoński -Timo Gottschalk. Cei doi sunt la doua puncte in spate si la trei de prima pozitie. Dupa doua succese, intre care si cea din ultima runda, in Jordan Baja, spera intr-unal treilea succes si titlu.

Adversari de top

Pe lista candidatilor la victorie in Baja Portalegre 500 se afla si Nani Roma. Invingator deja aici, anul trecut, alaturi de Alex Haro, el va evolua de data aceasta impreuna cu Dani Oliveras. Pentru Roma este un test util cu noul Borgward cu care se va alinia si la startul Dakar Rally. Un al doilea model Borgward urmeaza sa fie pilotat de Ricardo Porém, portughezul care a castigat intrecerea de patru ori la rand intre 2014 si 2017.

Un alt echipaj local foarte puternic este cel compus din Paulo Rui Ferreira si Jorge Monteiro. Cei doi au terminat pe locul 3 in editia de anul trecut. Ferreira se afla in lupta pentru titlul national cu campionul off road, echipajul care a castigat categoria off-road in 2018, João Ramos/Victor Jesus. Amandoua echipajele evolueaza pe Toyota Hilux. In fine, pe lista se mai afla si echipajele Nuno Matos/Joel Lutas, Miguel Barbosa/Pedro Velosa (triplu castigator aici). Ca si chileanul Boris Garafulic, care vizeaza o noua clasare pe podium alaturi de portughezul Filipe Palmeiro si masina pusa la dispozitie de X-Raid MINI JCW Team.

Claudiu Barbu din nou la start

Noua echipaje se afla pe lista de start la categoria T2, adjudecata deja de letonul Aldis Vilcans. Intre concurenti se numara si Claudiu Barbu, al doilea in ierarhia mondiala, care va avea de infruntat puternica opozitie a pilotilor locali.

In T3 Trophy, totul se joaca de asemenea pe probele portugheze. Fedor Vorobyev este lider cu 22 de puncte avans in fata italianului Michele Cinotto. Rusul, care alearga pe Can-Am Maverick X3, si-a trecut in cont patru succese in acest an. Cinotto trebuie sa castige si sa spere intr-o clasare slaba a lui Vorobyev pentru a obtine titlul.

Baja Portalegre 500

Distanta: 766.57 km. Distanta probe speciale: 508.10 km (66.3%). Numar probe speciale: 4.

Joi 24 octombrie

10:00 Verificari tehnice si recunoasteri Superspeciala

21:30 Start festiv

Vineri 25 octombrie

10:30 SSS1 (5.35 km)

15:15 SS2 (99.22 km)

Sambata 26 octombrie

7:50 SS3 (191.75 km)

13:45 SS4 (211.78 km)

17:45 Premiere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.