Premieră mondială oferită de BMW. Mai precis încă o iniţiativă pentru sprijinirea mobilităţii durabile – fiecare kilometru condus electric este recompensat cu puncte bonus. În plus: puncte duble pentru condus fără emisii locale în zonele cu emisii reduse. Încărcare gratuită la valorificarea BMW Points.

Sprijin consistent pentru mobilitatea electrică

BMW Group continuă sprijinirea consistentă a mobilităţii electrice. Prin BMW Points, primul program din lume de fidelizare pentru conducătorii automobilelor plug-in hybrid, compania creează recompense suplimentare pentru cota tot mai mare de condus electric în traficul de zi cu zi. Condusul pur electric – prin urmare fără emisii locale- este recompensat de program.

Conducătorul este creditat cu un punct pentru fiecare kilometru condus full electric. Prin utilizarea modului de condus electric în zonele definite ca zone BMW eDrive, este recompensat cu puncte duble. Punctele acumulate pot fi transformate ulterior într-un credit care poate fi valorificat la staţiile de încărcare publică BMW Charging.

În acest fel, conducătorii unui model plug-in hybrid al mărcii pot contribui activ la reducerea emisiilor CO2 şi noxe în oraşe. În plus, reduc suplimentar şi costul de funxcţionare al automobilului lor. Noul serviciu digital este disponibil în Germania, Olanda şi Belgia. Alte pieţe vor urma pe parcursul anului 2020.

„Cu programul de fidelizare, combinăm digitalizarea şi competenţa noastră tehnologică în mobilitate electrică. Pentru a face mobilitatea durabilă şi mai atractivă pentru conducătorii modelelor plug-in hybrid”, explică Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru clienţi, mărci şi vânzări.

Mai multe BMW Points, mai puţine emisii: fiecare kilometru contează

Serviciul digital BMW Points recompensează conducătorii unor modele plug-in hybrid. Ceea ce reduce consumul de combustibil, emisiile CO2 şi poluarea fonică în traficul urban prin condus pur electric. Contribuind astfel la creşterea calităţii vieţii în mediul urban. Programul inovator de bonusuri amplifică motivarea conducătorilor de a încărca regulat bateria de înaltă tensiune a maşinii. Și de a utiliza autonomia electrică a actualelor modele BMW plug-in hybrid cât mai mult posibil pentru mobilitate fără emisii locale – în special în oraş, dar şi când fac naveta între domiciliu şi locul de muncă.

Punctele sunt colectate automat în timpul condusului într-un cont de client individual care este integrat în aplicaţia My BMW. Prin urmare, conducătorul unui model plug-in hybrid poate colecta puncte într-un mod convenabil pentru fiecare kilometru parcurs prin propulsie full electrică.

Transformarea punctelor într-un sold de credit este posibilă când a fost atins un anumit nivel. Astfel, 1.250 puncte echivalează cu un credit de 10 euro. Pentru 3.000, contul va fi creditat cu 25 de euro, pentru 5.800 cu 50 euro. Aceste puncte de bonus pot fi utilizate la încărcare prin intermediul serviciului digital BMW Charging.

Primele experienţe: BMW Points generează valoare adăugată considerabilă

La doar câteva săptămâni după lansarea programului pe primele pieţe auto din Europa, se pot vedea rezultatelor. Pe baza datelor anonimizate ale clienţilor a rezultat că aceştia reuşesc imediat să genereze valoare adăugată consistentă. Atât din punct de vedere ecologic, cât şi emoţional, prin colectarea de puncte.

Cu privire la dezvoltarea viitoare a programului, sunt luate în calcul noi modalităţi de colectare a punctelor. Precum şi opţiuni suplimentare de valorificare a punctelor colectate. Astfel, crearea de stimulente pentru un comportament de mobilitate durabilă este clar în centrul atenţiei.

Gestionează BMW Points în mod convenabil cu aplicaţia My BMW

Serviciile BMW Points şi BMW eDrive Zones pot fi utilizate standard la toate modelele plug-in hybrid actuale care sunt echipate cu cea mai nouă generaţie a sistemelor de operare şi afişare, sistemul de operare BMW 7, precum şi BMW Live Cockpit Plus sau Professional.

Condiţia preliminară pentru colectarea de puncte este un cont BMW ConnectedDrive. Clientul poate gestiona nivelul actual de puncte în mod convenabil prin intermediul aplicaţiei My BMW de pe smartphone. BMW Points, când se încarcă bateria de înaltă tensiune, sunt valorificate şi ele prin intermediul aplicaţiei BMW App în combinaţie cu serviciul digital de încărcare BMW Charging.

BMW Group îşi extinde în mod constant selecţia de automobile cu trenuri de rulare electrice şi dezvoltă în mod constant tehnologia BMW eDrive, precum şi serviciile digitale inovatoare, unde aplică idei pentru o mai mare dezvoltare durabilă pe şosele. „Permanent, toţi lucrăm împreună la dezvoltarea în continuare a plăcerii şi dezvoltării durabile a condusului, care este specifică pentru marca noastră”, spune Pieter Nota. „Aici, digitalizarea ne oferă posibilitatea de a lua şi mai mult în considerare preferinţele clienţilor noştri şi de a le transforma în tema noastră centrală.”

––––––––––––––––––––––––––––––

Combinaţie unică: BMW Points şi zone BMW eDrive

BMW Points urmează serviciului digital de zone BMW eDrive, care a fost introdus în primăvară. Cu acel serviciu, BMW a preluat un rol de pionierat în promovarea mobilităţii electrice în traficul din interiorul oraşelor. Imediat cu un automobil plug-in hybrid echipat cu acest serviciu intră într-o zonă eDrive, modul de operare trece automat în-un mod de condus pur electric.

Zonele eDrive includ zonele urbane oficiale cu emisii reduse din Germania, dar şi alte zone importante ale oraşelor din Austria, Elveţia, Olanda, Belgia, Franţa, Norvegia, Suedia şi Marea Britanie. Pentru recunoaşterea unei zone eDrive, geo-restricţionarea este utilizată prin intermediul GPS. Acest serviciu este disponibil deja în zona a 94 de oraşe europene. Mai multe zone din interiorul oraşelor, care sunt desemnate ca zone eDrive, vor urma în curând.

Serviciile combinate vor ajuta să se profite de potenţialul modelelor plug-in hybrid prin reducerea emisiilor în traficul urban interior cât mai mult posibil. Astfel grupul demonstrează din nou cum îşi foloseşte competenţa tehnologică de nivel ridicat, pentru sprijinirea mobilităţii electrice şi digitalizarea, promovând totodată mobilitatea individuală durabilă.

Modelele BMW plug-in hybrid sunt disponibile până acum în toate segmentele auto relevante; cea mai nouă tehnologie a celulelor de baterii le va creşte suplimentar autonomia electrică. Noile funcţii asigură o utilizare şi mai bună a potenţialului automobilelor plug-in hybrid, întrucât motorul electric al acestora este constant mult mai eficient decât un motor pe benzină sau diesel, în special în traficul urban. Creşterea cotei de condus electric este o contribuţie la optimizarea eficienţei şi la reducerea emisiilor, dar şi la scăderea costurilor operaţionale pentru client.

Modelele BMW plug-in hybrid: multe avantaje în utilizarea zilnică

În plus, modelele plug-in hybrid ale mărcii oferă utilizatorilor şi mai multe avantaje în comparaţie cu sistemele de propulsie convenţionale:

  • Economii: condusul electric în oraş este mai ieftin decât prin utilizarea motoarelor pe benzină sau diesel dacă automobilul plug-in hybrid este încărcat acasă sau la muncă.
  • Avantaje fiscale: în Germania, maşinile plug-in hybrid de companie sunt taxate doar la jumătate din preţul brut de listă pentru a determina avantajele fiscale la utilizarea privată.
  • Interior mereu la temperatura potrivită: încălzirea şi aerul condiţionat auxiliare sunt disponibile standard.
  • Frânatul este benefic: bateria este încărcată în timpul frânării. La automobilele convenţionale, frânarea generează doar căldură şi uzează frânele.
  • Cel mai bun din ambele universuri: modelele plug-in hybrid oferă plăcerea condusului electric în oraş şi plăcerea condusului specifică mărcii pe distanţe lungi.
  • Calitate îmbunătăţită a vieţii în oraşe: prin activarea condusului electric, utilizatorii pot contribui activ la reducerea emisiilor şi a zgomotului de trafic din oraşe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.