UAZ, marca rusă de vehicule 4×4, își va comercializa produsele pe piața americană. Mișcarea a fost făcută de compania Bremach, care va juca rolul de importator al produselor acesteia.

Potrivit colegilor de la Motor 1, primul model care se va comercializa în Statele Unite este UAZ Patriot. Unul pe care l-au și testat, încă de la momentul apariției. Și-l caracterizează drept ”un off-roader foarte solid și accesibil”.

UAZ Patriot va purta numele Bremach Taos

Interesant este faptul că modelul, care se va comercializa ca model 2022 în America, nu se va vinde sub numele UAZ Patriot. Ci sub acela de Bremach Taos. Or, Taos este numele dat de Volkswagen unuia dintre crossoverele sale mici. Cum-necum însă, Bremach a obținut aprobarea să folosească această denumire. Sau măcar așa susține. După cum precizează că deține și omologarea și certificările necesare pentru a începe vânzările.

Pe site-ul oficial, prețul este de la 26.405 dolari. Ceea ce înseamnă cu puțin sub un Jeep Cherokee, care are un preț de pornire de 26.555 dolari. Rămâne de văzut în aceste condiții cum vor merge vânzările. Reclama este însă bună.

UAZ Patriot ajunge în SUA UAZ-Patriot-1-1024x576

UAZ Patriot este prezentat ca un vehicul „proiectat pentru a oferi clienților valoare uriașă, imediat”. Și că se impune datorită caracteristicilor sale premium, ”oferite de obicei doar ca upgrade-uri costisitoare pe cele mai multe SUV-uri”. Importatorul promite că SUV-ul robust combină utilitatea și securitatea unui Lexus LX, cu capacitățile dovedite și calitățile tehnice avansate ale unui Land Rover.

Garanția oferită este de cinci ani sau 100.000 de km. Plus 10 ani sau 200.000 de km pentru unitatea de propulsie şi cutie de viteze

Ce oferă UAZ Patriot?

Ca motorizare însă, nu prea pare. UAZ Patriot propune un motor de 2.7 litri cu patru cilindri care oferă 150 de cai putere. Însă designul ”body-on-frame”, cutia cu transfer electronic ofrită standard standard și diferențialul spate blocabil opțional electronic sunt o rețetă bună pentru un off-roader adecvat. În plus, Bremach va oferi o serie de accesorii off-road, inclusiv snorkel, kituri de înălțare, trolii și multe altele.

Patriot nu este singurul model UAZ care intră pe piața americană. Bremach va oferi, de asemenea, și UAZ pickup, sub numele Brio, care este de dimensiunea unui Ford Ranger. Acest model nu este disponibil pentru comenzi încă, deoarece este încă în curs de teste finale de omologare. Se spune că prețul său urmează să fie 27.882 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.