Rabla Plus, programul Rabla care permite achizitia de masini electrice, a luat si el startul in editia 2020. Detalii si lista modelelor SUV electric disponibile pe piata noastra in randurile care urmeaza.

Ecobonusul are aceeasi valoare ca si in anii trecuti: 45.000 lei. Ceea ce inseamna peste 9.200 de euro, suma variind in functie de cursul leu/euro. Pentru masinile plug-in hybrid, ecobonusul este de 4.500 de euro. Si, in premiera, programul include si motocicletele electrice. In cazul acestora vorbim despre o suma de circa 700 de euro.

Precizare importanta: cuantumul ecobonusului nu poate sa depaseasca jumatate din valoarea vehiculului cumparat. S-a pastrat, astfel, reglementarea valabila si in anii trecuti.

Cea mai mare prima din Europa

„Programul de anul acesta pastreaza, pentru al cincilea an consecutiv, cea mai mare prima pentru achizitia masinilor full electric din Europa: circa 10.000 Euro”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Mediului.

Totodata, se precizeaza ca Programul Rabla Plus 2020 poate fi cumulat cu programul Rabla Clasic 2020. Sumele ajung la 11.300 (full electric), 5.800 (hibrid plug-in) si 1.400 euro (motociclete electrice). Valorile nu sunt fixe, ele variind in functie de cursul leu/dolar. In plus, nu pot depasi 50% din costul vehiculului. Totodata, prin ghidul de finantare s-a impus conditia ca beneficiarii programului sa nu poata instraina o astfel de masina cel putin un an.

Bugetul total pentru Rabla Plus 2020 este 140 milioane lei. Ceea ce inseamna, la cursul actual, circa 28,86 milioane de euro. In plus, suma este cu 45% mai mare comparativ cu cea din 2019.

„Viitorul transportului este full electric”

Costel Alexe, ministrul Mediului Apelor si Padurilor, a preciza intr-un comunicat de presa ca el crede ca viitorul transportului este full electric. „Acest tip de transport va fi si o garantie a aerului bun in orase. Am venit si cu o premiera anul acesta: finantarea achizitiilor de motociclete full electric. Exista calcule care arata ca daca 10% din soferi si-ar inlocui masina cu o motocicleta full electric, poluarea din trafic ar scadea substantial, iar timpul de stationare in trafic s-ar reduce cu pana la 40%”, a precizat acesta.

Propuneri SUV electric in Rabla Plus 2020

Lista masinilor electrice disponibile in programul Rabla Plus 2020 depaseste 20 de modele. Si aceasta in conditiile in care nu le include pe cele produse de Tesla, care nu sunt importate oficial in Romania. Intre propuneri, si multe modele SUV. Pe care vi le prezentam in ordine alfabetica.

  • Audi e-tron: 70.747 Euro
  • Audi e-tron Sportback: 72.996 Euro
  • DS 3 Crossback E-Tense: 37.900 Euro
  • Hyundai Kona Electric: 40.163 Euro
  • Jaguar I-PACE: 79.135 Euro
  • KIA e-Soul: 37.800 Euro
  • KIA e-Niro: 40.460 Euro
  • Mercedes EQC: 76.190 Euro
  • Peugeot e-2008: 33.490 Euro.

Preturile sunt cu TVA, fara ecobonus. In plus, nu sunt incluse promotiile. Insa, este vorba despre preturi de start, valorile crescand in functie de optionale. Lista nu include modelele plug-in hibrid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.