Volkswagen si Ford au demarat deja un parteneriat referitor la modelele comerciale. Discutiile despre parteneriat vizau insa si alte aspecte. Intre care si masinile electrice. Iar Reuters scrie ca s-a parafat un acord in acest sens.

Astfel, potrivit acestuia, Ford ar urma sa dezvolte modele electrice pe platforma MEB. In plus, cele doua companii ar urma sa colaboreze si in zona tehnologiilor autonome. O pozitie clara din partea nemtilor nu a venit inca. Insa, atunci cand purtatorul de cuvant al lui Volkswagen spune ca negocierile progreseaza bine, este un semn pozitiv.

Un raspuns joi privind colaborarea?

Cei de la Ford sustin ca discutiile au fost productive. Si ca vor continua, iar anunturile vor veni cand exista certitudini. Or, Reuters scrie ca ar putea sa apara chiar mai repede decat ne inchipuim. Jurnalistii agentiei sustin ca in sedinta sa de joi, Consiliul de Administratie al Volkswagen va lua in discutie tema masinilor electrice.

Colaborarea nu ar trebui sa fie o surpriza in contextul in care platforma MEB a fost gandita pentru a urma sa fie folosita si de alti constructori. Ideea celor de la Volkswagen este de a promova dezvoltarea segmentului. Ceea ce, intr-un final, duce la reducerea costurilor. Inclusiv pentru germani.

De partea cealalta, Ford este extrem de interesata de segment. Asa cum am mai scris, Ford va lansa 16 modele electrice pana in 2022. Intre care si un SUV care va fi importat din SUA si urmeaza sa apara chiar in acest an. Compania americana priveste insa spre viitor. Caci isi doreste sa realizeze masini electrice pe Batranul Continent, iar acestea ar urma sa fie pe platforma MEB.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.