Dacia Duster mai da o lovitura de imagine. Modelul a fost ales sa fie Papamobil incepand de maine, cu ocazia vizitei in Romania a Suveranului Pontif, Sanctitatea sa Papa Francisc.

Cum este posibil asa ceva? Nimic mai simplu. Papamobilul nu reprezinta un model, ci o denumire generica pentru masinile folosite de liderul Bisericii Catolice. Si, in fapt, reprezinta versiunea moderna a Sedia Gestatoria. Adica a tronului mobil pe care erau transportati liderii de la Vatican pe vremuri. Acesta era amplasat pe platforma si carat de 12 slujitori. S-a renuntat la traditie la finele anilor ’70.

Dacia Duster intr-o companie selecta

Dacia Duster intra astfel intr-o companie selecta. Care incepe chiar inainte de renuntarea la Sedia Gestatoria. Mai precis in anii ’30. Atunci cand Mercedes-Benz a construit special pentru Papa Pius al XI-lea un Nürburg 460 Pullman Saloon. Apoi, Papa Ioan al XXIII-lea se deplasa cu un 600 Pullman Landaulet sau un 300 SEL.

Suveranul Pontif a mai avut la dispozitie modele precum Fiat Campagnola, SEAT Panda, Jeep Wrangler, Mercedes-Benz Clasa M, Clasa G si un Leyland Constructor modificat. Termenul Papamobil s-a consacrat la aparitia lui FSC Star 660. O autospeciala cu sasiu de camion. Aceasta a fost folosita atunci cand Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Polonia, tara sa natala.

Dupa incercarea de asasinat indreptata impotriva acestuia, din 1981, masurile de siguranta au sporit. Spre exemplu, cabinele Papamobilelor au fost dotate cu geamuri antiglont. Insa, acestea erau retractabile, astfel ca, dupa caz, sa se poata calatori inclusiv in aer liber.

Cod Rutier modificat temporar

La vizita in Romania s-a decis sa se foloseasca un model romanesc. Iar Dacia a decis sa fie Duster. Insa, pentru ca Papamobilul are numar de inmatriculare unic, SCV 1, Codul Rutier a fost modificat pentru ca Papa Francisc sa poată circula pe drumurile publice folosind acest numar unic pe mai multe masini. Masura are caracter temporar. De precizat ca SCV este un acronim de la „Status Civitatis Vaticanae” (Statul Cetatii Vaticanului).

Evident, cu prilejul vizitei vor exista mai multe restrictii de circulatie. In Bucuresti, maine, acestea vor viza toate arterele pe care Suveranul Pontif se va deplasa de la Aeroportul Otopeni catre destinatiile vizitei sale.

HARTA TRASEELOR: HARTA-ACCES-PAPA-LA-BUCURESTI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.