Alianta care schimba situatia la varful ierarhiei grupurilor de producatori auto a devenit realitate. S-a batut palma. Fiat Chrysler Automobiles si PSA Group vor avea participatii de 50-50 si genereaza al patrulea producator mondial.

Interesant este faptul ca acest acord vine la mai putin de cinci luni dupa ce FCA abandonase discutii pe aceeasi tema cu un alt grup francez, Renault. Insa, pe de alta parte, intr-un moment potrivit pentru astfel de mutari. Piata mondiala este in scadere din punctul de vedere al cererii. In schimb, costurile cresc. Pentru ca este un moment in care se mizeaza pe noi tehnologii, care nu sunt ieftine. Fie ca vorbim despre cele legate de vehiculele autonome sau despre cele menite sa respecte noile norme de emisii, tot mai „aspre”.

Al patrulea grup global

FCA si PSA vor crea prin aceasta alianta o companie cu sediul in Olanda, cu filiale in Paris, Milano si New York. Potrivit Automotive News, Carlos Tavares, boss-ul PSA urmeaza sa fie CEO. In timp ce John Elkmann, omologul sau de la FCA, Chairman.  Grupul va avea un board de 11 persoane, sase membri urmand sa provina de la PSA si cinci de la FCA.

Pozitia a patra este conferita de planuri care vizeaza vanzari anuale pentru alianta de 8,7 milioane de unitati. Finalizarea tratativelor va presupune, spun partile, economii in valoare de 3,7 miliarde de euro. Chiar in conditiile in care nu se vor inchide fabricii. De altfel se vorbeste despre venituri combinate de aproape 170 miliarde de euro si un profit operational de peste 11 miliarde.

Grupul va include 11 marci. Este vorba despre Fiat, Dodge, Ram, Chrysler, Alfa Romeo, Maserati, Peugeot, Citroen, DS, Opel si Vauxhall. Ceea ce inseamna si un portofoliu capabil sa acopere segmente precum cel de volum, dar si Premium, ca si camionete sau vehicule comerciale usoare. Grupul ar urma sa ajunga, din punctul de vedere al sinergiei, la o capacitate de 80% intr-un interval de patru ani, costurile fiind estimate la 2,8 miliarde de euro.

Totodata, a fost anuntat faptul ca urmare a semnarii acordului, FCA va plati actionarilor dividende speciale de 5.5 miliarde de euro. In plus, le va oferi actiuni in uzina Comau.

Ce obtin partile?

De ce acest deal? Nimic mai simplu. FCA avea nevoie de Peugeot pentru a respecta normele legate de poluare. Analistii estimau ca FCA avea de platit amenzi de 700 milioane de euro daca nu-si schimba structura portofoliului de produse. Acum va avea acces la tehnologiile moderne si flexibile ale PSA, inclusiv la platforma modulara CMP. Cea lansata in 2019 si care sta la baza subcompactei Peugeot e-208.

De partea cealalta, PSA va obtine o pozitie mai buna in America de Nord si cea Latina, acolo unde FCA face cea mai buna parte a profitului. Or, stim deja, PSA a cumparat deja de la General Motors marcile Opel si Vauxhall, care au trecut de la noua la numai doua platforme. Lucru care, de altfel, a ajutat Opel sa revina pe profit dupa un deceniu de pierderi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.