Nokian Tyres împreună cu rețeaua de service-uri auto și centre de anvelope Vianor lansează SnapSkan, o nouă tehnologie revoluționară care măsoară în timpul călătoriei adâncimea benzii de rulare și apoi comunică rezultatele analizei conducătorului auto.

Nokian Tyres lansează serviciul „SnapSkan” pentru scanarea anvelopelor NokianTyresSnapSkan-402x360-300x269SnapSkan are la bază o tehnologie de scanare 3D de înaltă clasă și poate fi utilizat de automobiliști pe rutele parcurse zi de zi. Serviciul este gratuit și rapid, iar măsurarea benzi de rulare devine o grijă în minus pentru deținătorii de autovehicule și urmărește să îmbunătățească siguranța a milioane de participanți la trafic.

Nokian Tyres anunță o premieră mondială prin serviciul său revoluționar, SnapSkan, care poate evalua starea anvelopelor chiar mai bine decât șoferul. SnapSkan este o modalitate complet nouă de a măsura adâncimea benzii de rulare și siguranța anvelopelor, rapid și eficient, mulțumită tehnologiei de scanare 3D.

Scanerul drive-over automatizat „citește” anvelopele, în timp ce o cameră identifică vehiculul pe baza numărului de înmatriculare. Când scanarea este completă, șoferul poate opta pentru un raport personalizat al anvelopelor, livrat prin SMS sau e-mail, gratuit, indiferent de marca anvelopelor montate pe mașină. Nu este necesară instalarea suplimentară pe vehicul a niciunui alt echipament.

Servicul SnapSkan va fi prezent pe rutele zilnice ale șoferilor în diferite locații, precum parcările. Acesta va fi oferit în colaborare cu rețeaua de service-uri auto și centre de anvelope Vianor, de unde utilizatorul va putea solicita, cu ușurință, o estimare pentru un set de anvelope noi și sigure.

Soluția tehnică a fost dezvoltată în colaborare cu partenerii finlandezi Futurice și Affecto, iar întregul serviciu este facilitat de tehnologia unică de scanare 3D, patentată de compania britanică Sigmavision.

SnapSkan atrage atenția conducătorului auto asupra stării anvelopelor

Studiile arată că aproximativ 25% dintre accidentele legate de anvelope au loc din cauza faptului că adâncimea benzii de rulare a anvelopei este sub nivelul minim.

Calitatea anvelopelor și adâncimea benzii de rulare a anvelopei afectează în mod semnificativ siguranța la volan, din punct de vedere al distanței de frânare și al caracteristicilor privind rezistența la acvaplanare.

Utilizarea unor anvelope în stare adecvată oferă șoferului, cât și celorlalți participanți la trafic, mai mult timp de reacție și mai mult spațiu de manevră.

Noua tehnologie SnapSkan face ca monitorizarea nivelului de siguranță al anvelopelor să fie rapidă și facilă, informațiile fiind trimise posesorului autovehiculului pe cale electronică, acesta știind astfel când trebuie să reacționeze față de starea anvelopelor.

„Prea puține persoane sunt conștiente de starea anvelopelor montate pe autoturismele lor, iar limita de prag care definește necesitatea de a le înlocui este destul de mare. Dorim să folosim această nouă tehnologie pentru a crește gradul de conștientizare a conducătorilor auto cu privire la gradul de uzură a anvelopelor, făcând-o cât mai simplu de utilizat şi ușor de accesat”, spune Ville Nikkola, șeful departamentului de retail al Vianor.

Nokian Tyres digitalizează sectorul anvelopelor – „Se întrevede o schimbare majoră”

Nokian Tyres își propune mai mult decât să dezvolte anvelope sigure, confortabile și ecologice, să introducă noi servicii conexe industriei anvelopelor. Viziunea serviciului SnapSkan este de a promova siguranța în trafic a milioane de persoane din întreaga lume, într-un mod simplu și rapid.

“În viitorul apropiat, industria noastră așteaptă o mulțime de schimbări. Până în prezent, sectorul anvelopelor a rămas mult în urma altor industrii, în ceea ce privește nivelul de digitalizare. Este timpul să valorificăm tehnologia pentru a satisface nevoile șoferilor asociate cu pneurile. Acest sector are nevoie de un pionier curajos,” spune preşedintele şi CEO-ul Nokian Tyres, Ari Lehtoranta.

„Este de datoria noastră să creștem siguranța rutieră și să protejăm mediul care ne înconjoară. Rădăcinile companiei noastre se întind până în 1898, încă de atunci fiind în linia întâi și oferind o gamă de produse și servicii strâns legate de siguranța participanților la trafic.

Atunci am lansat prima anvelopă de iarnă din lume, iar acum lansăm primul serviciu care raportează șoferilor gradul de siguranța al anvelopelor, direct prin e-mail sau SMS”, a adaugat Lehtoranta.

„Este remarcabil că inovațiile digitale intră pe piață și fac viața șoferilor mai ușoară, în timp ce îmbunătățesc siguranța. Clubul de Automobile și Turisme din Finlanda consideră că este important ca astfel de noi servicii să fie dezvoltate.

Această tehnologie a Nokian Tyres oferă, de asemenea, libertate de alegere și eficientizarea costurilor, căci nu necesită instalarea în mașină a unor echipamente suplimentare şi costisitoare”, a declarat Jukka Tolvanen, director de comunicare al Clubului de Automobile și Turisme din Finlanda, în timpul unei sesiune de discuții care a avut loc cu ocazia anunțării noului serviciu SnapSkan.

Primul punct de scanare al SnapSkan va fi dat în folosință de-a lungul drumului de acces la parcarea subterană Q-Park Iso Erottaja din Helsinki, Finlanda. În viitorul apropiat, vor fi inaugurate și alte puncte de scanare în Finlanda, iar ulterior acestea vor putea fi găsite în toate magazinele Vianor din Finlanda. În următorii ani, serviciul va fi, de asemenea, introdus și în alte câteva țări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.