Toyota si Grupul PSA au anuntat ca vor pune capat parteneriatului pentru a dezvolta vehicule din clasa mica.

La Salonul Auto din luna octombrie de la Paris, Toyota a sustinut ca raportul dintre cei doi producatori auto e solid, iar companiile au anuntat de atunci ca PSA isi va largi parteneriatul cu Toyota.

Asadar, nu putem vorbi despre o neintelegere intre Toyota si Grupul PSA, ci doar de opinii impartite in ceea ce priveste viitorul segmentului minicar.

Toyota a avertizat, de altfel, prin vocea presedintului Toyota Europe, Didier Leroy, ca: „Daca gasim o strategie comuna, atunci putem continua. Daca avem o strategie diferita, acesta ar putea fi un motiv pentru a opri acest partneriat”.

CEO Citroen, Linda Jackson, a oferit un indiciu important legat de intentiile Grupului PSA despre segmentul masinilor de clasa mica: Cred ca acest viitor este electric”, a spus ea pentru Automotive News Europe. „Segmentul devine din ce in ce mai mic din punct de vedere al volumului, deci cred ca va evolua”, a completat aceasta.

Pe de alta parte, Toyota este extrem de multumita de minicarul sau, Aygo, care are vanzari mult mai bune decat Citroen C1 si Peugeot 108. Toate cele trei masini sunt construite la uzina PSA/Toyota din Kolin (Cehia).

Aygo aduce clienti noi pentru Toyota si chiar unii importanti, um ar fi tineri din zona urbana, aflati la primul vehicul cumparat. „Acesta este obiectivul pe care vrem sa-l atingem si ne-am placea sa continuam astfel”, a spus CEO Toyota pe Europa, Johan van Zyl.

Toyota a lasat sa se inteleaga ca viitorul Aygo ar pute aduce a SUV. „E o probabilitate sa adoptam un design de crossover”, a spus Matt Harrison, directorul de vanzari pe Europa al Toyota.

In timp ce Grupul PSA se gandeste la vehiculele electrice, Toyota spune ca nu se va grabi sa treaca la masini complet electrice.

Toyota urmeaza sa cumpere actiunile Grupului PSA la fabrica din Kolin, unde se pot construi 300.000 de masini pe an.

Sursa: Automotive News Europe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.