Africa Eco Race inseamna aventura lui Claudiu Barbu. Romanul frumos de nebun a imbracat combinezonul si si-a propus sa ajunga in Dakar. Deloc simplu cand ai de parcurs 6.000 de km prin Sahara. Si o faci fara copilot si echipa de asistenta. Un demers pe care BestRide l-a sustinut din prima clipa, si ale caror clipe de referinta, vi le oferim in serial. Un jurnal scris chiar de Claudiu.
Marocul pe lista reusitelor
Am ajuns in bivouac putin dupa ora 23. Este inca vineri. Azi-noapte nu am prins o ora intreaga de somn, iar ultima masa am luat-o miercuri seara. Nu ar fi o problema si nici pentru prima data; dar au aparut si primele semne de deshidratare. Imi impun sa beau apa. Azi-noapte la doua, a venit cineva sa ma roage sa imi intinda cortul.
Toata noaptea am vorbit la telefon cu Radu, Cristi si Paul pentru indicatii si solutii. Ar fi fost culmea sa ii las sa doarma.
Startul l-am avut la 11.05, iar masina am reusit sa o inchid la 10.40. Mai aveam un road-book de „pregatit” si o legatura de 5 km. Am plecat fara sa-mi mai iau modificarile pe navigatie. Nici nu mai aveam de unde. Plecasera aproape toti. Noroc cu derulatorul lui Ionut, ca am reusit sa imi rulez repede traseul.
Am ales sa pilotez ponderat pentru a prinde ziua de pauza, cand mi-am planificat o revizie generala. Dupa start am fost nevoit sa ma opresc de vreo trei ori pentru a reseta erorile, dar m-am si pierdut de vreo doua ori. Este pentru prima data, cand navigatia imi joaca feste.
Am reusit sa inchei etapa si odata cu asta sa pun Marocul pe lista reusitelor. Urmeaza ziua de pauza, apoi urmeaza greul: Mauritania.
Zi de…munca
Ziua 6 de odihna! Am terminat lucrurile importante tarziu în noapte. Iarasi am ramas ultimul care se culca. Odata ce ne deplasam spre sud, ziua s-a marit si nu mai am noiunea timpului. Imi este frica sa ma mai uit la ceas, crezand ca poate-l pacalesc. Pranzul devine seara fara sa pot face prea multe.
Am testat Polaris-ul doar cativa kilometri si sunt bine. Sunt multe ramase nefacute, dar sper sa fac fata cu bine dunelor din Mauritania.
Startul il luam maine dimineata la ora 5. Mai am 4 ore de somn.
Mauritania aduce schimbare
O legatura de 390 km ne face conexiunea intre Maroc si prima proba speciala din Mauritania, o proba relativ mica, de vreo 175 km, prin campii de nisip, fara dune.
Pe masura ce ma apropii de Mauritania, piesajul incepe sa se schimbe radical. Le fel o face si Polarisul, dar in acelasi stil ca anul trecut. Vreo 200 km a mers fara cusur, apoi a inceput sa se intrerupa tot mai des si la viteze din ce in ce mai mici.
Am fost prevazator si am luat rampa de injectie cu mine. Singurul lucru pe care nu-l schimbasem ieri. L-am sunat pe Gabi sa-l intreb cat iti ia sa schimbi rampa. Mi-a raspuns ca in mod normal jumatate de ora. Probabil lor. Eu nu eram pe mod normal; eram pe Fast Adrenaline si Low Mechanic.
Dupa trecerea granitei, era o neutralizare, pentru a se aduna lumea dupa formalitatile vamale. Mai aveam cel putin doua ore pana la start. Iau decizia sa nu permit istoriei sa se repete si ma apuc sa schimb rampa de injectie. Zeci de mesaje si de filmulete demonstrative cu Gabi si Paul. (s-au filmat cum demonteaza o rampa).
Apoi vine si punctul culminant. Ii dau cheie. Rateu. Ma apuc din nou de desfacut. A doua incercare. Tot rateu. Mai aveam o ora pana la start, iar motorul meu nici macar nu mai pornea.
Vine si vestea bomba. Organizatorul anunta ca datorita vremii se anuleaza proba. Nu sosisera elicopterele medicale. Toata lumea strange si pleaca, iar eu sunt inca cu suruburile in gura. Mai am inca o incercare. A treia oara porneste impecabil si se aude ca nou.
In total astazi 560 km de legaturi si mai mult timp de odihna.De maine incepe adevaratul infern!
Prima zi de infern
Am luat un start increzator, dar in scurt timp deceptiile au inceput sa-si faca loc. Dunele nu au fost o problema. Caldura de afara si-a spus repede cuvantul asupra temperaturii motorului si a curelei. Am oprit si am rupt grilajul provizoriu de la radiator. La scurt timp, aceleasi probleme de intrerupere de la motor, care m-au obligat sa opresc de nenumarate ori si sa scad progresiv viteza. Nu-mi imaginam ca voi termina etapa.
Daca eu nu m-am ratacit, atunci pe unde au luat-o toti ceilalti?! Acesta este motivul pentru care FIA a introdus conceptul de „studiu in biblioteca” anul trecut, iar Paul a avut curajul sa-l infrunte pe copilotul lui Nasser si a lui Vasiliev in Qatar (etapa unde echipajul Romaniei a fost singurul care nu a ratat nici un WP), dar acestea sunt alte discutii.
Pe traseu, din sens opus, am intalnit un motociclist ratacit. Incerca sa ma convinga sa ma intorc. Nu am facut-o. Psna la urma m-a urmat el pe mine si m-a rugat sa stau cu el. Era mai speriat ca mine. Am stat. Am mers impreuna vreo 100 de km, si il ajutam ori de care ori cadea sau ramsnea intepenit. Mi-a fost dor sa ating o motocicleta. N-am mai facut-o de vreo doi ani. Ne-am intalnit apoi cu un alt motociclist, avariat. Prietenul meu a decis sa-si faca alt prieten si sa astepte Ballaiul pentru recuperare. Nu m-am suparat. Am mancat efectiv nisip, impingandu-l.
M-a prins noaptea
Iar intunericul este urat rau prin desert. Am crezut la un moment dat ca m-am ratacit, desi urmasem adliteram roadbook-ul. Orice urma de roti disparuse de kilometri buni. Nu mai aveam rabdare sa ma intorc. Cu riscul de a fi penalizat, am trimis mesaj pe Iritrack cu „I’m lost”. Am primit inapoi: „No, you’re not. You are on the right track. Keep going”.
Dupa 450 km, mai aveam doar 30 km pana la final. Adormeam efectiv. Am vrut sa ma opresc si sa dorm 5 minute. Focul de andrenalina dat de gandul ca nu mai stiu unde sunt, m-a trezit instant. Atipisem.
Finish-ul a fost langa bivouac. Cei mai multi se culcasera deja.
Am inceput mecanica, cu gandul sa desfac toate conductele si sa vad unde se infunda. Soferul camionului care imi asigura lumina mi-a aratat de unde se opreste generatorul. Nu a fost nevoie. Am lucrat toata noaptea.
Am baut prima cafea din ultimii 5 ani. Inseamna ca este grav. Cu toate acestea, vreau sa gasesc 10 minute si sa scriu cat mai detaliat, pentru a nu uita vreodata. Si sa citesc de doua ori, atunci cand ma mai apuca nebunia.
Astazi, a doua zi de infern! Dar dunele nu ma mai sperie!
Lupta crancena cu desertul
Doamne Ajuta, pentru Ziua 9!
Am 48 de ore nedormite. Ieri nu am lasat pe nimeni in urma. M-am oprit la un caz medical, apoi la alti intepeniti. Pe Shinozuka l-am ajutat de doua ori. Prima data mi s-a dus cureaua. A doua oara s-a dus ambreiajul. Am stat cu ei doua ore, am dat la lopata, pana a venit balaiul. Nu suportam sa vad privirea ce se incarca de disperare atunci cand ramai singur in desert.
Nu am putut continua mai mult de 90 km. Ambreiajul a cedat definitiv in varf de duna. Am sapat ore in sir, cat pentru toata viata. Degeaba. Nu mai tragea.
Tarziu in noapte a venit un camion. Ma ajunsese si Shinozuka, dar a ramas intepenit in aceeasi duna. Nu mai aveam cum sa il ajut.
Dupa alti 100 km de nisip si dune, am iesit la asfalt, de unde mai aveam 300 km pana la bivouac. Imi voi lua penalizare.
Pe mine m-a tras camionul. Transmisia era complet dusa. A trebuit sa il opresc sa ii spun ca adorm la volan. L-am rugat sa ma lase 5 minute, ca ma voi trezi.
Am ajuns la 5 dimineata, si m-am apucat sa schimb ambreiajul, variatorul si cureaua. Am reusit…
Un oficial, Regis, a venit sa ma intrebe daca este cazul sa ma vada un medic. In 10 minute sper sa fiu lasat sa iau startul. Doamne Ajuta-ma!
Sponsori:
ASP GROUP EAST
Reinvent Consulting
Stalinskaya
