ID Buggy, spectaculosul concept off-road prezentat de Volkswagen, ar putea sa aiba o versiune de serie. Insa produsa nu de compania care l-a propus, ci de un start-up.

Pentru moment, Volkswagen ID Buggy a demonstrat ca este functional si are calitati in off-road. Pe dunele de nisip, in fata unui public special, la Pebble Beach Concours d’Elegance. Si a reprezentat punctul de atractie al evenimentului.

Vestea buna a venit de la directorul de marketing si de vanzari al celor de la Volkswagen. Jürgen Stackmann a afirmat ca dupa reactia pozitiva de la Geneva, a fost luata in calcul ideea unei versiuni de serie.

ID Buggy in serie? Da, dar produs de un start-up ID-Buggy-1
Varianta de serie produsa de un start-up

Colegii de la Autocar au investigat subiectul si au aflat ca Volkswagen se va ocupa doar de design. De productie se va ocupa un start-up, e.Go Mobile. O mutare cu dublu impact. Dincolo de faptul ca produsul apare pe piata, constructorul isi reconfirma pozitia privitoare la platforma MEB. Va reamintim, cei de la Volkswagen au precizat ca sunt dispusi sa o ofere oricarui producator interesat.

ID Buggy in serie? Da, dar produs de un start-up ID-Buggy

Modelul are dimensiuni generoase: 4.063 x 1.890 x 1.463 mm, si un ampatament de 2.650 mm. Este echipat cu pneuri de off-road cu jante de 18 inch, in timp ce garda la sol ajunge la 240 mm. Modelul nu are portiere si plafon, oferind o conexiune perfecta cu mediul inconjurator. Pentru un plus de impact, tehnologia LED este folosita pentru faruri, semnalizatoare si logo-ul marcii, pozitionat central. Ca si in cazul stopurilor tridimensionale.

Modelul beneficiaza de tractiune spate si are un motor de 150 kW (204 CP) si 310 Nm. Transmisia este cu o singura treapta. ID Buggy ajunge la 100 km/h in 7.2 secunde si atinge o viteza maxima de 160 km/h. Cei care isi doresc tractiune integrala, pot opta pentru un motor suplimentar pe axul fata.

Acum ramane de vazut daca si varianta de productie va avea aceleasi caracteristici. Poate vom avea detalii la Frankfurt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.